După ce bugetul.ro prezenta săptămâna trecută un regulament aberant de conviețuire sociala, impus de Consiliul Local (detalii AICI) am dorit să aflăm mai multe despre proiectele primarului Victor Drăgușin.
Și am început prin a-l întreba ce salariu are acum. Răspunsul este puțin inexact, dar înțelegem că edilul ar încasa 9.000 de lei în fiecare lună.
Vezi și ȘOC! Să fie oare acesta MOTIVUL REAL al demiterii lui Țuțuianu? Detalii (ascunse) despre afacerea acestuia cu armament!
"Salariile tuturor primarilor din Romania sunt impuse prin Legea cadru 153/2017 , privind salarizarea personalului platit din fonduri publice (Anexa 9).
Astfel, primarii resedintelor de judet au prin efectul legii, incepand cu 01.07.2017, salariul BRUT, de 13.050 lei, adica 9.000 lei net. NU SE ACCEPTA NICIUN SPOR, VECHIME SAU ALTE ASEMENEA.
Pentru neaplicarea legii se dau amenzi foarte mari (vezi Legea)", ne explică primarul Alexandriei.
La capitolul proiecte finalizate, cel puțin pe hârtie pare să stea bine. Cum noi nu am vizitat Alexandria, nu ne putem pronunța, însă invităm cititorii din oraș să ne scrie și să ne informeze dacă lucrurile nu stau chiar așa.
Vezi și Unici în lume! Primarul de la 80 km de București care a luat 2 la bac! Un politician important l-a promovat
"Am finalizat in perioada 2016-2017, urmatoarele:
- Reabilitare si modernizare cartier LACTEL : canalizare, trotuare cu pavele, carosabil cu asfalt, intrari in curti ( ~ 4.100.000 lei). Cartierul avea infrastructura de pamant! Localizare: periferia orasului!
- Modernizare str. Mircea cel Batran, intrari in curti, trotuare din beton, carosabil din asfalt de trafic (~7.500.000 lei). Strada era din pamant. Localizare: periferie, langa calea ferata.
- Modernizare padurea Vedea si transformare in parc municipal. Suprafata: 16.4 ha, mobiler urban, iluminat public, foisoare, locatii pentru picnic, 10 gratare pentru uzul cetatenilor, apa potabila, sistem de irigat subteran, grupuri sanitare, piste pentru biciclete, pista popice, teren sintetic fotbal, 3 terenuri sintetice tenis camp, 2 terenuri baschet, pista de role si cele mai mari 2 locuri de joaca din oras. Am plantat peste 5.000 puieti de arbori si 1.000 arbori ornamentali. (~7.000.000 lei). Localizare: periferic, intravilan.
- Transformare atelier scoala dezafectat, aflat in ruina, in laboratoare scolare (~3.500.000 lei).Localizare: Colegiul National A.I.Cuza.
- Sala polivalenta multifunctionala. Finantare CNI. Demolare cea veche, nefunctionala si reconstruire sala tip, 1.500 locuri.
- Cinematograf 3 D, 80 locuri, situat in fosta Casa de cultura. (~700.000 lei)
- 35 locuinte pentru tineri. Fonduri ANL.
- 30 locuinte pentru medici. Fonduri ANL
- 3 Terenuri sintetice de sport la 3 unitati scolare.
Nu am trecut obiectivele sub 200.000 lei. Spitalul judetean este in adminstrarea Consiliului Judetean si a fost reabilitat in 2014 prin fonduri europene", ne mai spune primarul.
Ce obiective are? Cu siguranță le vom ține minte și îi vom aduce aminte de ele în următoarea campanie electorală.
"Am 3 mari obiective pentru urmatorii 2 ani:
- Modernizare cartiere de blocuri I si F , cele mai mari din oras. Am dat ordinul de incepere a lucrarilor. (~12.000.000 lei). Localizare: central. Alei pietonale si rutiere, spatii verzi, locatii pentru socializare, iluminat public si ambiental, gratare, locuri de joaca, copertine auto, etc.
- Reabilitare totala pavilion central Universitatea Valahia-Alexandria si realizare cantima-club studentesc. Fonduri CNI. Stadiu executie 63%. Pozitie: Universitatea Valahia-Alexandria.
- Infrastructura ritiera, pietonala, intrari in curti, apa, canal, in noul cartier de locuinte din fosta unitate militara. 88 locuri de casa vandute si unde vor incepe lucrarile pentru noul sediu al Tribunalului Judetean, 16 case ANL prin crefit ipotecar si o companie IT. (~9.500.000 lei) . Fonduri: PNDL 1
Nu am mentiomat decat proiectele incepute! Nu am mentionat proiectele cu fonduri europene si nici cele prin PNDL 2, pentru ca nu sunt semnate inca contractele de finantare", a declarat Victor Drăgușin în exclusivitate pentru bugetul.ro.
Rămâne de văzut dacă proiectele de pe hârtie vor prinde contur și în viața reală.


















