În mandatul lui Molnar, la 31 august 2020, Lorenzo Barabas a fost numit, prin detașare, director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Timiș, în locul Mihaelei Madar - doctor în inginerie civilă, care a parcurs toate etapele profesionale până a ajuns șefă la SGA Timiș. În prezent, lui Barabas i-a expirat detașarea, dar, potrivit surselor Bugetul.ro din interiorul instituției, acesta este așteptat să revină la șefia SGA Timiș, printr-o nouă detașare.
Ce îl recomandă pe actualul consilier de la Primăria Timișoara pentru a fi șef la SGA Timiș?
Carnetul de partid, spun sursele Bugetul.ro. Am vrut să ne asigurăm, astfel că i-am cercetat CV-ul.
Din 2016 și până în prezent, Lorenzo Barabas este consilier local în Timișoara. Totodată, el a fost director comercial la Evergreen Distribution SRL.
Din 2011 și până în prezent, el este asociat unic și administrator în firma Buni Aloe SRL, fostă Buni Biofarm SRL - societate ce se ocupă cu comercializare produselor naturiste.
În februarie 2020, după instalarea lui Ervin Molnar drept șef la Apele Române, Barabas ajunge președinte în CA-ul RA-ACNB Timiș.
La finalul lunii august 2020, Lorenzo Barabas este numit director la SGA Timiș - ABA Banat.
Odată cu expirarea detașării lui Barabas în fruntea SGA Timiș, postul de director a rămas liber și se așteaptă ca acesta să fie readus la șefia instituției, spun sursele Bugetul.ro.
CV-ul fostei șefe de la SGA Timiș, Mihaela Madar, înlocuită de Ervin Molnar, cu liberalul Lorenzo Barabas
| Curriculum Vitae | |||||||||||||
| Informaţii personale | |||||||||||||
| Nume / Prenume | MADAR Mihaela Elisabeta | ||||||||||||
| Adresă | |||||||||||||
| Telefon | Mobil: | ||||||||||||
| Fax | |||||||||||||
| Nationalitate | Română | ||||||||||||
| Data naşterii | |||||||||||||
| Domeniul de muncă | Gospodărirea apelor | ||||||||||||
| Experiență | |||||||||||||
| Perioada | 01.04.2008-01.10.2008 | ||||||||||||
| Ocupaţie sau poziţie deţinută | WFD/Pollution Control Intern – detasare din partea Romaniei la ICPDR | ||||||||||||
| Principalele activităţi şi responsabilităţi | Organizarea activităților grupului de lucru de Presiune și Măsuri și a grupurilor sale de acțiune la nivelulul bazinului Dunării (Accident Prevention și Nutrient Task Group)-65%,
Organizarea activităților grupului de lucru Economic -35% Colectare de date, evaluare de date, pregătirea întâlnirilor. | ||||||||||||
| Numele si adresa angajatorului | Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea - 1220 Vienna, ONU, Vienna International Centre | ||||||||||||
| Tipul activităţii sau sectorul de activitate | Gospodărirea apelor la nivel bazinal / de district – context internațional | ||||||||||||
| Perioada | 2002 – până în prezent (înainte și după detașarea la ICPDR-Vienna) | ||||||||||||
| Ocupaţie sau poziţie deţinută | Hidrolog / Șef Birou / Șef Sistem Hidrotehnic Bega / Director SGA Timiș | ||||||||||||
| Principalele activităţi şi responsabilităţi | Elaborarea Planului de Management Bazinal
Realizarea de propuneri de proiecte de gospodărirea apelor și coordonarea implementării lor Implemetarea Programului de Gospodarire a Apelor, Coordonarea activităților de gospodărirea apelor | ||||||||||||
| Numele si adresa angajatorului | Administrația Bazinală de Ape Banat, Bvd. M. Viteazu, nr.32, 300222 Timişoara, Romania | ||||||||||||
| Tipul activităţii sau sectorul de activitate | Gospodărirea apelor la nivel bazinal – context regional | ||||||||||||
| Perioada | 2002-2003, 2012-prezent | ||||||||||||
| Ocupaţie sau poziţie deţinută | Asistent universitar/ Lector universitar | ||||||||||||
| Principalele activităţi şi responsabilităţi | Susținerea de seminarii și laboratoare la Geografia Turismului și Geografie Socială/ Susținerea de cursuri la Gestiunea Durabilă a Resurselor de Apă | ||||||||||||
| Numele si adresa angajatorului | Universitatea de Vest Timișoara, Bvd. V. Pârvan, nr. 4, 300223 Timişoara, Romania
si Universitatea Politehnica Timisoara, Str. George Enescu, nr. 1/A, Timişoara, Romania | ||||||||||||
| Tipul activităţii sau sectorul de activitate | Învățământ superior, Facultatea de Chimie-Biologie Geografie, Facultatea de Hidrotehnica | ||||||||||||
| Educație | |||||||||||||
| Perioada | 2004-2007 | ||||||||||||
| Calificarea / diploma obţinută | Doctor în Inginerie Civilă | ||||||||||||
| Disciplinele principale studiate / competenţe profesionale dobândite | Managementul Integrat al Apelor
Lucrări de doctorat „Cercetări privind renaturarea corpurilor de apă puternic modificate” | ||||||||||||
| Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare | Universitatea „Politehnica” din Timișoara, Facultatea de Hidrotehnică | ||||||||||||
| Nivelul în clasificarea naţională sau internaţională | Doctorat
ISCED 6 | ||||||||||||
| Perioada | 2002-2003 | ||||||||||||
| Calificarea / diploma obţinută | Absolvent Studii Aprofundate de Amenajarea Teritoriului și Dezvoltare Durabilă | ||||||||||||
| Disciplinele principale studiate / competenţe profesionale dobândite | Amenajarea spațiului geografic și Dezvoltare durabilă
Lucrarea de dizertație: „Cercetări privind chimisul apei în bazinul hidrografic Aranca” | ||||||||||||
| Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare | Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Chimie-Biologie Geografie | ||||||||||||
| Nivelul în clasificarea naţională sau internaţională | Studii Aprofundate de 2 semestre
ISCED 6 | ||||||||||||
| Perioada | 1997-2001 | ||||||||||||
| Calificarea / diploma obţinută | Licențiat în Geografie-Engleză | ||||||||||||
| Disciplinele principale studiate / competenţe profesionale dobândite | Hidrologie, Meteorologie, Geologie, Geomorfologie, Pedologie, Biogeografie, Geografia mediului, Geografie Umană, Geografie Economică; Engleză - literatură, sintaxă, morfologie, fonetică | ||||||||||||
| Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare | Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Chimie-Biologie Geografie | ||||||||||||
| Nivelul în clasificarea naţională sau internaţională | Studii universitare de lungă durată (4 ani - 240 credite)
ISCED 5 | ||||||||||||
| Aptitudini şi competenţe personale | |||||||||||||
| Limba maternă | Română | ||||||||||||
| Alte limbi | Engleză, Franceză | ||||||||||||
| Auto-evaluare | Înţelegere | Vorbire | Scriere | ||||||||||
| Nivel european (*) | Ascultare | Citire | Participare la conversaţie | Discurs oral | |||||||||
| Engleză | C2 | Proficient user | C2 | Proficient user | C2 | Proficient user | C2 | Proficient user | C2 | Proficient user | |||
| Franceză | B2 | Independent user | B1 | Independent user | B1 | Independent user | A2 | Basic User | A2 | Basic User | |||
| (*) Nivelul Cadrului European Comun de Referinţă Pentru Limbi Străine | |||||||||||||
| Competenţe şi abilităţi sociale | - lucru în echipă: în cadrul proiectelor internaționale;
- deprinderi interculturale: gospodărind bazine transfrontaliere, lucrând în echipe de proiect internaționale și în timpul cursului de instruire MTEC in Managementul Apelor (Nov-Dec 2006, finanțat de către Guvernul olandez-EVD); - studii sociale și comportamentale: Secția Antropologie-Timișoara Open College-absolvit în 2001; - deprinderi de negociere: lucrând ca purtător de cuvânt și secretar al Comitetului de Bazin Banat. | ||||||||||||
| Competenţe şi aptitudini organizatorice | - organizator a 2-a conferințe internaționale (PFHD1 și PFHD2) și câteva workshopuri internaționale;
- manager de proiect: coordonare echipe de proiect și coordonare proiecte internaționale. | ||||||||||||
| Competenţe şi aptitudini de utilizare a calculatorului | - competent în Microsoft OfficeTM (WordTM, ExcelTM şi Power PointTM);
- cunoștințe avansate GIS (ArcView 8.x, ArcEditor 8.x, ArcInfo 8.x)-curs ESRI-2005; - cunoștințe medii în aplicații grafice (Adobe, Photo Shop, Corel); - cunoștințe de bază în WFD-Explorer (în cadrul proiectului PPA05/RM/7/4). | ||||||||||||
| Permis(e) de conducere | Categoria B | ||||||||||||
| Informaţii suplimentare | Lucrări prezentate în diferite publicații și la diferite conferințe internaționale pe următoarele subiecte: Managemenul Integrat al resurselor de apă, Economia Apelor, Implementarea Directivei Cadru a Apei, Corpuri de apă puternic modificate, Tehnici și tehnologii bioinginerești în renaturarea corpurilor de apă puternic modificate etc | ||||||||||||
În zilele următoare, Bugetul.ro va continua seria dezvăluirilor referitoare la numirile politice făcute sub mandatul lui Ervin Molnar.
Despre numirile politice din cadrul Apelor Române a scris, pentru prima dată, publicația Recorder. Conform sursei citate, inginerul Ovidiu Ianculescu a fost forțat să demisioneze din funcția de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș, pentru a-i face loc unui om venit pe filieră PNL.
Vezi și
‘Blonda lui Boc’, ‘furată’ de Bode, a rupt norma! Peste 10.000 de euro pe lună, pentru secretara MAI!
EXCLUSIV Dedesubturile schimbării radicale făcute în Ministerul de Interne! Dumitru Coarnă: ‘Bode a majorat schema să-i facă loc Irinei Alexe’

















