bani

sursa foto:  economica.net

Scandalos! Sporuri uriașe pentru angajații de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Cum s-a permis acest lucru

Angajații de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă au încasat, în numai patru ani, sporuri pentru condiții vătămătoare de muncă de peste șase milioane euro. Practic, raportat la anul 2017, bugetul pentru sporuri a crescut de aproape 600 de ori.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică politicile și strategiile privind ocuparea forței de muncă și formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, elaborate de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, și are următoarele obiective principale: stimularea ocupării forței de muncă și creșterea gradului de ocupare a forței de muncă; stimularea încadrării tinerilor absolvenți ai instituțiilor de învățământ în cadrul unui proces coerent de tranziție de la sistemul educațional la piața muncii; prevenirea șomajului, protecţia persoanelor supuse riscului pierderii locului de muncă.

Din documentele obținute de Newsweek România, principala grijă a ANOFM este satisfacerea propriilor angajați.

Între 2017 și 2020, angajații ANOFM au primit sporuri de condiții vătămătoare de muncă de 29.143.888 lei.

Preocuparea pentru bunăstarea angajaților  a crescut de la an la an.

În 2017, cuantumul sporurilor pentru condiții vătămătoare de muncă a fost de 26.000 de lei. A crescut, în anul 2018, la 45.600 de lei.

În 2018, sporurile acordate au fost de peste 13,6 milioane de lei, iar în 2020 de 15,3 milioane de lei.

Într-un singur an 2018/2019 bugetul alocat pentru sporuri a crescut de 298 de ori. Comparativ cu anul 2017, bugetul sporurilor pentru condiții vătămătoare a crescut de 589 de ori.

Cine a stabilit că sunt condiții vătămătoare

Buletinul de expertiză  pe baza căruia a fost acordat sporul de condiții vătămătoare a fost eliberat de către Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, iar Raportul de măsurători a fost eliberat  de către Societatea Națională de Radiocomunicații S.A. – Sucursala Direcției Radiocomunicații București, conform prevederilor art. 3, alin. 3, lit. a) din H.G. nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică centrală, arată Ministerul Muncii.

Cum se acordă sporul de condiții de muncă vătămătoare sau periculoase

Potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 a salarizării unitare redactate de PSD în timpul mandatului de ministru al Muncii deținut de Olguța Vasilescu, de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază pot beneficia toate categoriile de personal bugetar salarizat potrivit Anexelor I-VIII la lege, corespunzătoare celor 7 familii ocupaţionale  de funcţii bugetare (Învăţământ, Sănătate şi asistenţă socială, Cultură, Diplomaţie, Justiţie și Curtea Constituțională, Apărare, ordine publică și securitate națională, Administraţie), precum și personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii. Funcțiile de demnitate publică (numite sau alese) prevăzute în Anexa nr. IX la Legea-cadru nu beneficiază de niciun spor, ci doar de indemnizația lunară prevăzută de lege, conform Newsweek.ro.

Citește și:

EXCLUSIV Dedesubturile schimbării radicale făcute în Ministerul de Interne! Dumitru Coarnă: ‘Bode a majorat schema să-i facă loc Irinei Alexe’

EXCLUSIV Prima reacție a lui Traian Berbeceanu, după ce a fost eliberat din funcția de prefect al Capitalei: ‘Consider că mi-am făcut datoria față de bucureșteni’

Florin Cîțu anunță schimbări radicale: ‘Venim cu o lege a salarizării nouă. Nu cred că mai găsești salariu minim în sectorul public. De aici ar trebui să începem’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare


No items