Andrei Popescu este unul dintre cei mai buni medici oncologi din România. Fostul manager, doctorul Bogdan Andreescu i-a acordat încredere totală și l-a susținut să pună bazele unei secții de oncologie în Spitalul Colentina. Astăzi funcționează și ajută zilnic zeci de pacienți bolnavi de cancer.
„Plecând de undeva foarte de jos, în Spitalul Colentina există o structură de oncologie medicală din care, personal, pot să mă mândresc la fel de tare că fac parte, pe cât mă mândresc că îl cunosc pe Dr. Andreescu„, spunea acum ceva timp medicul oncolog, care a reușit până în prezent să trateze sute de bolnavi și să administreze peste 1.500 de serii de chimioterapie , în condiţii de siguranţă, fără evenimente acute.
L-am rugat pe doctorul Andrei Popescu să ne răspundă la câteva întrebări. În România, în aproape fiecare familie există cel puțin o persoană bolnavă de cancer. Odată aflat diagnosticul, începe goana după informații. Trebuie să mergem la Viena pentru a fi tratați corespunzător sau putem rămâne în România, ce ne lipsește și cât de important este medicul oncolog în această luptă cu boala sunt întrebări la care veți putea găsi răspunsurile mai jos.
- Foarte mulți români aleg să se trateze în străinătate, dacă au posibilități financiare, atunci când primesc un diagnostic grav precum cancerul. Pot fi românii tratați ca la Viena în România, în momentul de față?
Da. Din pacate nu toti si, tot din pacate, acest lucru pare sa varieze nu doar cu statutul social al persoanei, cu nivelul lui de educatie sau de preocupare pentru ingrijirea sanatatii, dar si cu tipul sau de patologie.
- Ce ne lipsește?
Sunt prea multe de zis aici, dar, pe scurt: STANDARDE. De ingrijire si de cost.
- Dacă un pacient are nevoie de radioterapie de exemplu, cât timp trebuie să aștepte pentru a i se administra tratamentul?
Consider de interes public o cercetare statistica exhaustiva in acest domeniu. Din pacate nu par sa existe autoritati interesate de acest subiect. Sunt convins insa ca timpul acesta poate varia extrem de mult, pentru unele boli chiar inacceptabil de mult, iar factorii care influenteaza aceasta durata sunt, de multe ori, de ordin social: oamenii din orase mari, au acces mai rapid ca cei din provincie sau din mediul rural; oamenii mai saraci, varstinici, care nu sunt insotiti de membri mai tineri sau mai orientati ai familiei au acces mai greu, etc.
- Uneori de la diagnsticare și până la începerea efectivă a tratamentului durează destul de mult timp. De ce se întâmplă acest lucru? Boala poate progresa între timp.
Poate, teoretic, dar impactul practic al asteptarilor care au ALTE cauze decat cele pur medicale… ma tem ca e imposibil de cuantificat. Acest lucru se intampla pentru ca nu avem standarde de ingrijire si pentru ca nu avem o distributie eficienta a resurselor, resurse altfel foarte limitate, indiferent cat de mult ni se pare noua, ca si contribuabili, ca “platim…”. Totusi, odata facute aceste calcule (lucru care din start inseamna o investitie enorma), s-ar putea sa constatam (iar eu cred ca acest lucru deja s-a petrecut) ca nu exista nicio structura politica gata sa sustina generarea si implementarea unor asemenea standarde, pentru ca, pur si simplu, din punct de vedere electoral, ele ar insemna “taierea in carne vie”, cel putin ca etapa initiala. Asta insa nu inseamna ca nu ar fi cel mai bun lucru care se poate intampla in sistem.
- Câte aparate de radioterapie credeți că lipsesc României? Unele sunt extrem de vechi și crează pacienților risc crescut de efecte secundare.
Iarasi… statistici si munca de cercetare care ar trebui sa fie ocupatia principala a unor ramuri ale guvernului, poate in paralel cu societatea civila. Nu dispun de nicio statistica, dar cu siguranta puteti folosi niste referinte externe, respectiv situatii din alte tari din Uniunea Europeana.
Vezi și Vezi și EXCLUSIV! Cu tunurile (ILEGALE?) pe medici! Protocol SECRET al DNA de colaborare cu Ministerul Sănătății
- Foarte mulți pacienți, dacă nu toți, se plâng de stările de rău (efecte secundare) generate de chimioterapie? Cum pot fi acestea diminuate?
Mijloacele de tratament si management al tuturor tratamentelor in oncologie este standardizat, simultan cu tratamentul in sine. Nu exista o “solutie universal valabila”, caci tratamentele in sine sunt atat de diverse si diferite, sa nu mai vorbim de oameni! nu exista doi la fel. Totusi, nu recomand si nu cred ca exista solutii “babesti”, si cel mai bine este sa adresam problemele, atunci cand sunt, personalului medical care conduce tratamentul.
- Cât de important este psihicul pacientului bolnav de cancer în tratarea acestei boli?
Daca va referiti la dispozitia lui de a suporta un tratament, de multe ori incomod, cu multe efecte adverse, atunci… evident ca este foarte important. Practic nu poti pune in practica un tratament, nu doar fara consimtamantul bolnavului, dar nici fara implicarea lui, cat se poate de activa.
- Cât de importantă este comunicare pacient – medic oncolog? La capitolul acesta se plâng mulți pacienți.
Aici chiar nu stiu sa raspund. Fara indoiala ca speranta de “mai bine medical” se bizuie pe relatia medic-pacient, care la randul ei se bizuie pe incredere. In mod normal, aceasta incredere, logic si moral, este prezumata din prima secunda in care un om, in calitate de pacient, se intalneste cu un medic. Si asta pentru ca medicul este ales de pacient, iar pacientul este total liber sa aleaga daca se prezinta la un anume medic sau nu, daca accepta interventiile propuse de acesta sau nu. Comunicarea, deci, daca vine ca rod al increderii si ca unealta de punere in practica a planului medical consimtit de ambii parteneri, este binevenita si chiar inevitabila. Daca insa tentativa de comunicare vine ca lipsa (dintr-o directie sau cealalta) a acestei increderi, pai ea nu va putea decat sa faca rau, sa submineze relatia medic pacient, sa consume din timpul personalului, sa expuna la frustrari, sa amplifice angoasele bolnavilor, etc. Marturisesc ca inteleg nemultumirile pacientilor in legatura cu “cat de mult sta medicul de vorba cu ei” in Romania, si nu numai. Desi aceste nemultumiri sunt foarte des justificate, de multe ori nu e nimic de facut. Sistemul nostru de sanatate e supraaglomerat, personalul este foarte putin si agresat de sarcini birocratice si administrative, de lipsa posturilor de suport (medical), de lipsa acuta de motivatie, de pacienti recalcitranti (si care au tot dreptul sa fie asa). In aceste conditii, romanul, care, istoric vorbind, este obisnuit cu incompetenta peste tot in societate, ajuns la doctor… de multe ori intra in panica. Uneori, ca medici, reusim sa adresam aceasta panica, alteori… nici macar nu incercam. Va spun asta din postura unui medic caruia, desi se pricepe la vorbarie, des i se reproseaza tocmai ca “nu sta mai mult de vorba…”. Toti oamenii care sunt nemultumiti de acest aspect trebuie sa se gandeasca asa: este atingerea obiectivului stabilit pusa in pericol daca nu discut asta cu medicul? apoi: intrebarile pot tine loc de competenta medicului? Dincolo de astea, vorba lunga risca sa devina saracia omului si… e de evitat 🙂
- Ați fost martorul vreunui caz de vindecare spontană de cancer? Vă rog să ni-l povestiți.
Nu.
- Dacă ați fi Ministrul Sănătății, care ar fi primul lucru pe care l-ați face?
Probabil as infiinta repede cateva firme, mai mult sau mai putin reale, mai mult sau mai putin “de apartament” cu care as constrange cat mai multi furnizori (spitale, clinici) sa aiba contracte, mai degraba din bani publici, ignorand total orice principiu moral si respectand legea doar atat cat este nevoie ca pedeapsa ce as avea-o de suportat sa fie depasita cu mult de castigul care mi-ar reveni mie si familiei mele. Serios insa, as face lucrul de la punctul 2, sau cel putin primul pas: as afla CAT COSTA orice, in materie de sanatate in Romania – orice serviciu, orice interventie, orice aparat, orice timp, orice efectuare, orice ne-efectuare (poate si mai important) a unui tratament sau investigatie, orice pachet, orice intarziere, etc etc etc.
