Greva profesorilor ar putea afecta toți elevii din România. Protestul, anunțat pe 25 mai

Autor: Neacșu Elena

Publicat: 01-05-2026 08:00

Article thumbnail

Sursă foto: captură video

Cadrele didactice din România trăiesc din salarii mizere, de ani buni, hranindu-se cu promisiuni nerespectate nici după 3 miniștri. Educația a fost printre cele mai „schilodite” domenii din țară, pe învățătură s-au făcut tăieri uriașe, în vremea lui Daniel David, motiv pentru care a și demisionat. Acum, sătui de promisiuni, vor să iasă, din nou, în stradă.

greva profesorilor 2026

De la ce a pornit greva profesorilor

Potrivit sursei citate, referendumul a fost declanșat în contextul efectelor generate de Legea nr. 141/2025 și al prevederilor din proiectul noii legi a salarizării:

„În contextul efectelor generate de Legea nr. 141/2025 și al prevederilor Proiectului legii-cadru a salarizării, care propune salarii incorecte pentru personalul din învățământul preuniversitar, am declanșat REFERENDUM-UL pentru consultarea privind GREVA GENERALĂ din 25 mai 2026, precedată de GREVA de AVERTISMENT din 18 mai 2026.”

Sindicatele s-au săturat: „Nu mai putem accepta salarii incorecte”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ transmite că „nu mai putem accepta salarii incorecte, încărcarea excesivă a normei de muncă și decizii luate fără un dialog real cu cei direct afectați”:

„Acest demers are ca obiectiv apărarea drepturilor profesionale, a condițiilor de muncă și a statutului personalului din învățământ, într-un moment în care măsurile propuse aduc presiune suplimentară, dezechilibre majore și o lipsă evidentă de respect față de cei care susțin zi de zi școala românească.

Nu mai putem accepta salarii incorecte, încărcarea excesivă a normei de muncă și decizii luate fără un dialog real cu cei direct afectați. Educația trebuie tratată ca o investiție esențială în viitorul acestei țări. Este momentul solidarității, al responsabilității și al asumării.”

Cele 4 motive principale pentru greva profesorilor

Iată care sunt cele 4 motive care au inspirat greva profesorilor:

  1. Drepturi salariale neacordate: Sindicatele din educație, precum FSLI și Federația „Spiru Haret”, solicită respectarea promisiunilor privind creșterile salariale și plata restanțelor;

  2. Subfinanțarea sistemului educațional: Dascălii cer o alocare bugetară care să permită modernizarea infrastructurii școlare și asigurarea materialelor didactice necesare;

  3. Condiții de muncă: Există o nemulțumire generală legată de volumul de muncă și de lipsa de predictibilitate a politicilor educaționale;

  4. Presiunea asupra calendarelor școlare: Greva profesorilor este programată într-un moment critic, existând riscul ca mediile să nu fie încheiate și examenele naționale să fie afectate.

CITEȘTE ȘI: Metro retrage, de urgență, un produs de la raft. Nu trebuie consumat, conține aflatoxine

Principalele riscuri pentru elevi, după greva profesorilor

Dacă greva profesorilor din 26 mai va deveni realitate și vorbim de un fenomen național, elevii vor avea de suferit. Urmărire ar putea fi:

  • Neîncheierea mediilor: Prima barieră este imposibilitatea încheierii situației școlare pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a/XIII-a, condiție obligatorie pentru înscrierea la examene;

  • Evaluarea Națională (clasa a VIII-a): Calendarul oficial prevede probele la sfârșitul lunii iunie. O grevă de lungă durată ar putea forța Ministerul să amâne probele sau să prelungească anul școlar pentru a recupera materia;

  • Bacalaureat: Probele de competențe sunt programate, de regulă, la începutul lunii iunie. Dacă profesorii nu participă la supraveghere și corectare, întreg procesul de admitere la facultate, fie ea din țară sau afară, ar fi decalat;

  • Echivalarea probelor: În situații de criză similare din trecut, Ministerul a luat în calcul echivalarea probelor de competențe cu mediile din timpul liceului, însă probele scrise rămân punctul critic ce nu poate fi evitat.

CITEȘTE ȘI: Lia Olguța Vasilescu nu renunță la mașina veche. Primărița a avut două autoturisme identice

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri