După ce a fost schimbat de la șefia Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Ionuț Mișa a făcut totul public.
Fostul șef al ANAF a oferit explicaţii cu privire la banii datoraţi de familia Iohannis statului, ca urmare a deciziei instanţei prin care s-a constatat că preşedintele şi soţia sa au dobândit ilegal un imobil în Sibiu, de pe urma căruia au încasat chirii timp de mai mulţi ani. Mişa a dezvăluit de ce ANAF nu a reuşit să recupereze banii, informează Știripesurse.ro.
„Noi, la momentul respectiv, am prezentat situaţia şi către ministru, în scris, de mai multe ori, legat de paşii procedurali parcurşi pentru recuperarea creanţei. Nu există un titlu de creanţă. Hotărârea instanţei nu reprezintă un titlu de creanţă pentru ANAF. Mai mult, nu ANAF este instituţia care trebuia să recupereze această sumă, în acest stadiu procedural, lucru confirmat şi de Ministerul Justiţiei. Aspectul a rămas să fie analizat la Ministerul Finanţelor. În acest moment, din punct de vedere legal şi procedural, ANAF nu poate întreprinde altă măsură decât cele deja întreprinse. La solicitarea Ministerului Finanţelor, ANAF a solicitat Oficiului de Cadastru înregistrarea în cartea funciară, iar acesta a refuzat pentru că ANAF nu avea calitatea", a declarat Ionuţ Mişa, la Antena 3.
Întrebat dacă preşedintele Iohannis s-a interesat vreodată de suma pe care ar datora-o statului, Ionuţ Mişa a răspuns: „Nu am avut nicio discuţie cu preşedinte pe acest subiect. Singurele discuţii au fost cele purtate la CSAT. Niciodată nu am avut vreo altă discuţie cu dânsul."
Ionuţ Mişa şi Eugen Teodorovoci s-au contrat public, în vara lui 2018, pe tema banilor care trebuiau recuperaţi pe casa din Sibiu care a aparţinut familiei Iohannis. Iniţial, Eugen Teodorovici a anunţat că suma cumulată care ar urma să fie obţinută de la cei trei chiriaşi ai imobilului din Sibiu care a aparţinut şefului statului este de peste două milioane de lei şi că cerut ANAF-ului să dovedească dacă a cerut către Cartea Funciară ca imobilul să intre în administrarea statului. Şeful ANAF Ionuţ Mişa a replicat atunci imediat, spunând că nu a primit de la minister niciun titlu în baza căruia să facă executarea.
Vezi și Atomica a fost lansată! Viorica Dăncilă ar urma să-l trădeze pe Liviu Dragnea – Mișcare făcută pe la spate
Vești proaste pentru toți abonații telefoniilor mobile! Ce mare lovitură le pregătesc RCS-RDS, Vodafone, Orange și Telekom clienților lor
EXCLUSIV Cel mai vocal PSD-ist a dat lovitura! Afacerea lui Codrin Ștefănescu a explodat
Executat de la conducerea ANAF, Ionuț Mișa a făcut totul public! Dezvăluire legată de datoria președintelui Klaus Iohannis
Trending

03 noiPolitica
O avere dintr-un botez cu Sorin Grindeanu naș. Cât ar fi fost darul la creștinarea fiului lui Alfred Simonis

03 noiEntertainment
Cine este Sorina Docuz, bruneta cu care s-a afișat Marcel Ciolacu la botezul cu lideri PSD. Legătura pe care a avut-o cu Robert Negoiță și scandalul hainei de blană

03 noiPolitica
Marcel Ciolacu nu o mai ia de soție pe Sorina Docuz. Abia recunoscuse public că au o relație, după ani în care a negat

03 noiSocial
Câți ani de pușcărie riscă actorul care îl joacă pe Firicel în Las Fierbinți. Ce spune un specialist despre situația lui Toma Cuzin

03 noiPolitica
Daniel Băluță, reacție după informațiile despre divorț. Primarul Sectorului 4 a apărut alături de o altă femeie

03 noiSocial
Justițiarul de Berceni și-a luat „țeapă” de la propria avocată. Creatorul de conținut are probleme cu legea

03 noiPolitica
Valentina Aldea s-a afiliat grupului PSD. Încă 4 senatori neafiliați se alătură social-democraților

03 noiEntertainment
Schimbare uriașă la Asia Express, anunțată de Irina Fodor. Modificare la emisiunea Antenei 1

03 noiEconomie
Schimbare importantă pentru clienții Sameday. Sunt vizați cei cu colete la easybox

03 noiEntertainment
Grila PRO TV pentru 2027. Dansez pentru tine revine pe micile ecrane, la peste 2 decenii de la debut
Articole Similare

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual
[P]Investițiile, pe plan secund în 2026? Porțile tip rulou Alexiana rămân o opțiune pentru companii

02 noiActual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie



