Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, avertizează Israelul în privința livrărilor de arme către Ucraina, precizând faptul că toate ţările care livrează arme trebuie să înţeleagă că acestea se vor considera drept ţinte legitime pentru forţele armate ruse.
'Când este vorba de livrări de arme (către Ucraina), nu clasificăm ţările în funcţie de geografie. Toate ţările care livrează arme trebuie să înţeleagă că vom considera (aceste arme) drept ţinte legitime pentru forţele noastre armate', a spus purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, cu privire la posibilitatea unor livrări israeliene.
Într-un interviu pentru CNN, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri că ţara sa are în vedere acordarea unui ajutor militar pentru Ucraina, declarându-se totodată dispus să medieze în conflictul dintre Kiev şi Moscova.
Până în prezent, Netanyahu se abţinuse să se poziţioneze ferm de partea Ucrainei, încercând să menajeze Rusia, care controlează spaţiul aerian al Siriei şi, de obicei, trece cu vederea operaţiunile statului israelian împotriva Iranului pe teritoriul sirian.
El a confirmat că Statele Unite au transferat Ucrainei muniţie de artilerie care fusese stocată anterior în Israel şi a sugerat că statul israelian acţionează pentru a împiedica producţia de arme pentru Rusia în Iran.
Oficiali ucraineni şi occidentali acuză Iranul că furnizează drone Rusiei pentru invazia ei împotriva Ucrainei, acuzaţii pe care Teheranul le respinge, conform AFP, transmite AGERPRES
Federația Rusă amenință Israelul: Toate ţările care livrează arme trebuie să înţeleagă că vom considera drept ţinte legitime pentru forţele noastre armate
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

19:30Economie
Salariul minim ar putea rămâne insuficient pentru un trai decent până în 2050. Ce arată analiza pentru următoarele decenii

10:30Social
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

13:30Economie
Noi magazine cu prețuri infime în România. Când urmează să apară și ce produse vând

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

17:00Politica
Dominic Fritz și-ar fi găsit deja de muncă. Cei de la USR i-ar fi pregătit și salariul fostului edil

12:00Politica
Ilie Bolojan, ironii la adresa lui Sorin Grindeanu. Acuză că șeful PSD s-ar juca de-a premierul în locul lui Luca Niculescu

14:30Economie
Black Friday Altex, Brico și Media Galaxy. Reducerile încep de pe 29 octombrie
Articole Similare

16:37Externe
Fără telefon cât ești la masă la restaurant. Țara unde tot mai multe localuri aleg această abordare

26 octExterne
Ce este Lista Studenților din Serbia. De la stradă au câștigat alegerile tinerii

26 octExterne
Donald Trump, jigniri necontrolate la adresa Norvegiei. Ce a putut spune despre țară a șocat mapamondul

26 octExterne
Alegeri prezidențiale Bulgaria. Dezinteres pentru scrutin, extrem de puțini cetățeni s-au prezentat la urne

26 octExterne



