Cătălin Prunariu, fiul lui Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a zburat în spațiu, este de azi noul șef al TAROM, anunță compania.
Conform unui comunicat de presă, începând de astăzi, 09 iunie 2021, TAROM are un nou director general, în persoana domnului Cătălin Radu PRUNARIU.
Schimbarea conducerii companiei vine în contextul în care, începând cu anul 2020, industria aeronautică a intrat în cea mai acută criză din istoria sa, îndeosebi pe segmentul transportului de pasageri, care a afectat și TAROM. Cu toate acestea, compania aeriană națională a reușit să supraviețuiască primului an de criză, în special datorită ajustării operațiunilor și exploatării unor noi oportunități pe segmentul zborurilor neregulate.
Odată cu preluarea mandatului, directorul general Cătălin PRUNARIU își propune să implementeze și consolideze un model de operare eficient și durabil, prin adaptarea rolului companiei pe piața de transport aerian, atât la nivel național, cât și european, în scopul asigurării profitabilității și a stabilității pe termen lung.
În acest sens, noul director general TAROM salută și continuă astfel demersurile începute de predecesorul său, domnul Mihăiță Ursu, căruia îi mulțumește pentru tot efortul depus în cadrul companiei, inclusiv pentru pașii importanți realizați în scopul demarării procesului de restructurare.
„Finalizarea restructurării organizaționale și de personal, reînnoirea flotei de aeronave și uniformizarea acesteia, reforma financiară, eficientizarea activității comerciale și de marketing precum și digitalizarea extensivă sunt obiectivele majore pe care se va sprijini relansarea companiei, dar și transformarea acesteia în principalul jucător de pe piața transportului aerian din România”, transmite Cătălin PRUNARIU.
Directorul general Cătălin Prunariu a început să lucreze în cadrul TAROM în anul 2009, în calitate de copilot, ulterior profesând ca pilot comandant, instructor și examinator. În paralel, între 2012 și 2017, a fost membru în Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile Române.
În perioada 2019-2020 a ocupat funcția de inspector-șef pentru operațiuni aeriene. A fost numit pe postul de director general al TAROM din funcția de director operațiuni zbor.
Vezi și Experiment Bugetul.ro. L-am ascultat pe primarul USR-PLUS al Sectorului 2 și am mers 4 metri până la un coș de gunoi, apoi am mai mers 4 și alți 4, și alți 4, și alți 4
Fiul singurului român care a zburat în spațiu este de azi noul șef al Tarom
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 09-06-2021 10:20
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

13:00Social
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

15:00Social
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

37 minute în urmăEconomie
5.000 de lei salariul minim, de la 1 ianuarie 2027. Ce ar însemna o astfel de variantă pentru economia țării

circa 1 oră în urmăEconomie
Se poate să te trezești cu salariu mai mic, fără să-ți dai acordul? Ce spune legea, respectiv Codul Muncii

circa 2 ore în urmăEconomie
România, din nou la „cerșit”. Iar am ieșit pe piețele externe să cerem bani, la ce datorie externă am ajuns

20:30Economie
Salt Bank aduce Black Friday nu o zi, ci o lună întreagă. Clienții pot primi și 200 de lei gratis, pe carduri, între 6 și 8 noiembrie 2026

19:30Economie



