Florin Cîțu, ministrul de finanțe, preferă ca eliminarea pensiilor speciale să se facă prin proiect de lege dezbătut și aprobat în Parlament. În ceea ce privește salariile exagerate ale unor bugetari, ministrul crede că această problemă va dispărea odată cu reorganizarea ministerelor, al căror număr se va reduce de la 24, câte a avut guvernul Vioricăi Dăncilă, la 16.
„Eu am un proiect în Parlament de eliminare a pensiilor speciale în afara celor pentru militari. PSD a votat împotrivă. Sper ca acum la Camera Deputaților să găsesc mai multă susținere și să-l trecem și atunci am face o economie. E clar că noi vrem un sistem de pensii pe contributivitate pentru toată lumea. Este ceea ce ne dorim, nu vrem să avem două Românii. Nu e nimeni mai special în România. Toți plătim contributivități, să luăm aceeași pensie. Există mai multe soluții la care ne uităm. Eu aș prefera prin dezbatere în Parlament, să fie clar proiect de lege - poate al meu, dacă nu poate alt proiect de lege - dar aș vrea să găsim soluția în dezbatere în Parlament și este și soluția favorită a premierului”, a declarat joi seara Florin Cîțu, la Digi24.
Vezi și:EXCLUSIV Cazul Caracal, rezolvat pe repede-înainte?! Altfel, Dincă ar trebui repus în libertate în ianuari
Florin Cîțu face declarații cu privire la pensiile speciale și salariile 'nesimțite'- Ce se va întâmpla cu ele
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

26 sepSocial
Ninge în aceste orașe din România, din 10 octombrie. Meteorologii au anunțat zonele în care temperaturile scad considerabil

26 sepSocial
Rămâi fără pensie dacă lucrezi, în aceste situații. Plata ți se suspendă automat, este lege

26 sepSocial
Cât consumă încărcătorul telefonului tău, dacă doar îl lași în priză. Nu contează că mobilul nu este conectat

26 sepSocial
Milioane de mașini de la Volkswagen și Audi, rechemate în service. Problema pe care o au, vezi dacă ești printre posesorii afectați

26 sepSocial
Unde va fi înnmormântat Viorel Lis. Anunțul făcut de Oana, soția fostului primar al Capitalei, despre planul politicianului

26 sepEconomie
Tarifele la care ar putea ajunge motorina, după ce SUA oprește exporturile către România. Prețul pe care îl vor plăti șoferii

26 sepSocial
Cum poți beneficia de analize medicale gratuite. Lista controalelor anuale pe care orice român ar trebui să le facă, multe sunt decontate de CNAS

26 sepSocial
Mii de bucureșteni rămân fără apă caldă. Anunțul care vizează 1.800 de blocuri, străzile unde vor fi probleme de furnizare

26 sepHoroscop
Horoscop financiar 26 septembrie 2026 pentru toate cele 12 zodii

26 sepEconomie
Fujikura concediază, din nou, sute de angajați. Japonezii de la Dej nu mai fac față, a ieșit în pierdere cu 2 milioane de lei
Articole Similare

26 sepEconomie
Cât costă taxa turistică în marile orașe. Brașov, Cluj, Sibiu, București și diferențele de la o localitate la alta

26 sepEconomie
Credit ipotecar vs. Prima Casă în 2026. Ghid complet pentru cumpărători și diferențele care contează

26 sepEconomie
Programul Noua Casă 2026. Condiții, avans 5% și dobânda reală pe care o vei plăti

26 sepEconomie
România, a doua cea mai mare scumpire din UE la benzină. Datele Eurostat care arată situația reală de la pompă

26 sepEconomie



