Pe de altă parte, președintele PNL a precizat că liberalii au decizia de a forma un Guvern în jurul PNL.
Întrebat dacă liberalii ar fi dispuşi să accepte un premier de la PSD fie Marcel Ciolacu, fie Sorin Grindeanu, el a răspuns: „Nu am discutat aşa ceva. (...) PNL nu pune astfel de condiţii. Noi vorbim de principii. Noi suntem singurul partid care nu pune astfel de condiţii. Eu văd că celelalte partide au tot felul de condiţii, ceea ce îmi arată mie că, de fapt, nu vor la guvernare, de fiecare dată când vin cu astfel de condiţii. Eu am văzut că USR îşi propune preşedintele partidului, PSD îşi propune preşedintele partidului. Cumva, când este vorba de PNL, toată lumea trebuie să aibă o opinie despre PNL, în forurile statutare ale PNL se va alege”, a afirmat Cîţu, la Palatul Parlamentului.
Vezi și Un profesor demontează acuzațiile aduse lui Florin Cîțu: Nu el a picat în liceu examenul de treaptă, ci o rudă apropiată!
El a spus că, dacă PSD va veni cu propunerea de premier Sorin Grindeanu, aceasta este a social-democraţilor, nu a liberalilor.
„Nu este propunerea noastră, dacă este propunerea celor de la PSD”, a explicat preşedintele PNL, conform Agerpres.
Cîţu a subliniat că mandatul liberal este acela de a forma un Guvern în jurul PNL.
„Nu este o idee. Este un mandat pe care îl are astăzi echipa de negociere în negocierile cu PSD - o majoritate în jurul PNL. Orice altă modificare trebuie votată în forurile statutare ale PNL. (...) Haideţi să ne înţelegem pe programul de guvernare. Nu are niciun sens să mergem mai departe până nu ne înţelegem pe programul de guvernare. Pentru noi este foarte important să avem acest program de guvernare aprobat şi, după aceea, putem să mergem mai departe. Nu ajungem la premier, dacă nu avem program de guvernare”, a transmis liderul PNL.
Vezi și Un profesor demontează acuzațiile aduse lui Florin Cîțu: Nu el a picat în liceu examenul de treaptă, ci o rudă apropiată!
Vești bune pentru acești români! Vor avea parte de noi zile libere
EXCLUSIV Lovitură de teatru! Ucigașul lui Emi Pian și frații fostului cap al Duduienilor, Grațian și Ciprian Pian, rămân în pușcărie


















