Florin Citu

sursa foto:  psnews.ro

Florin Cîțu: Nu cred că a mai făcut cineva până acum în România un plan de o asemenea dimensiune

Politica fiscală în România a fost stimulativă în 2020 şi va rămâne stimulativă în 2021, în cea mai mare parte a anului, dar intenţia mea este să ne mutăm în zona de neutralitate la finalul anului viitor, astfel încât, odată ieşiţi din dificultate, să avem o politică fiscală aciclică, a declarat vineri ministrul Finanţelor, Florin Cîţu

„Politica fiscală în România a fost stimulativă în 2020 şi va rămâne stimulativă în 2021, cea mai mare parte a anului, dar intenţia mea este să ne mutăm în zona de neutralitate la finalul anului viitor, astfel încât, odată ieşiţi din dificultate, să avem o politică fiscală aciclică. De fapt acesta este rolul politicii fiscale”, a menţionat Florin Cîţu, la conferinţa „The Future of Europe”, organizată de Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), scrie agerpres.ro.

Acesta a subliniat că politica fiscală nu trebuie să fie prociclică, cum a fost în trecut, pentru că atunci când economia creşte creezi aşteptări false în economie băgând bani.

Totodată, ministrul Finanţelor a menţionat că au fost folosite măsuri precum plata şomajului, care continuă pentru acele companii ale căror activităţi au fost afectate de deciziile Guvernului, sau amânarea plăţii ratelor la credite.

De asemenea, el a afirmat că Programul Sure se află în desfăşurare, iar la finalul anului România va avea acces la 2 miliarde de euro. Banii vor fi împrumutaţi, dar la dobânzi europene, cu cel mai mic cost şi pentru o perioadă de 15 ani.

„Nu a existat o perioadă în ultimii 30 de ani din istoria România în care să avem acces la o astfel de finanţare. Nu vreau să intru în politică, dar vom prezenta planul de rezilienţă şi recuperare săptămâna viitoare şi vom arăta în detaliu exact unde vor merge banii. Nu cred că a mai făcut cineva până acum în România un plan de o asemenea dimensiune şi pregătit în amănunt, cu proiecte, cum să aplici etc.”, a mai spus Florin Cîţu

Citește și:

Analiză cutremurătoare: Peste jumătate de milion de români ar putea ajunge șomeri din cauza crizei provocate de COVID-19

Casa Națională de Pensii Publice vine cu noi oportunități pentru cei care vor să se asigure facultativ la pensie

Ludovic Orban face aceeași mutare ca Viorica Dăncilă! Numire identică făcută de actualul șef al Guvernului

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare