sursa foto:  bzi.ro

Fostul Ministru de Interne, Gabriel Oprea, declaraţie halucinantă ‘Dosarul accidentului în care a decedat Bogdan Gigină este un dosar politic’

Gabriel Oprea, fostul  Ministru de Interne , precizează, într-un mesaj pe pagina sa de socializare că dosarul care vizează accidentul în care și-a pierdut viața Bogdan Gigină nu are nicio legătură cu el ca fost ministru al MAI, iar asta au demonstrat-o judecătorii de la ÎCCJ. În plus, dosarul se judecă la Tribunalul București, nu la ÎCCJ, acolo unde magistrații analizează și dau sentințe în dosarele în care sunt vizați înalți funcționari ai statului.

Oprea readuce în actualitate faptul că în acea seară se întorcea de la o discuție de la un sediu al SRI, și nu de la o petrecere, iar viteza de deplasare era de 58 km/h. El consideră că dosarul este unul politic.

”Dosarul accidentului în care și-a pierdut viața politistul motociclist Bogdan Gigină este un dosar politic, așa cum cred că a înțeles toată lumea, încă de la început.

Un dosar construit pentru a mă elimina din politică. Partidul pe care l-am construit de la zero, ajunsese în 2015 să fie foarte bine situat în sondaje.

Acest lucru a deranjat și eu am devenit o țintă în vânătoarea care se pornise.

Hotărârea definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Încheierea nr. 348 din 18 iunie 2018), recunoaște faptul că nu există nicio legătură între exercitarea atribuțiilor de serviciu ale funcției de ministru al afacerilor interne, pe care o detineam în 2015, și accidentul rutier în care și-a pierdut viața polițistul motociclist.

Lipsa acestei legături cu funcția de ministru este și motivul pentru care dosarul se judecă la tribunal și nu la ÎCCJ.

Dispozitivul de însoțire și modul în care acționează el, se știe foarte bine, este organizat de poliția rutieră, în baza unui plan de măsuri.

Sigur că nu poți fi vinovat de un accident rutier, de pe bancheta din spate a autoturismului cu care te deplasezi.

A spus-o recent și premierul Orban, referitor la situația domnului Bode.

Cu atât mai mult cu cât autoturismul nici nu este implicat în accident.

Am fost demonizat public.

S-a mințit că mașina în care mă aflam pe bancheta din spate, gonea prin oraș cu mare viteză. Expertiza a dovedit că viteza de deplasare era de 58 km/h, deci sub viteza maximă legală.

S-a mințit că veneam de la o petrecere. În realitate, veneam de la o întâlnire de lucru de la SRI, unde participasem ca vicepremier pentru securitate națională.

Acest dosar este o aberație din punct de vedere juridic, a fost construit și folosit ca unealtă pentru a distruge încrederea, ajunsă la 32%, într-un politician care a facut mult bine pentru sistemul național de securitate, dar și pentru a elimina un partid de peste 10%, un partid de patrioți.

Și eu, și mulți români credem că este nevoie în continuare de un partid de patrioți.

De asemenea, dosarul acesta a fost construit și pentru a da jos un guvern bun, de care se trăgea din toate părțile să fie doborât.

Moartea polițistului Bogdan Gigină este o tragedie. O tragedie care nu ar fi trebuit să fie folosită de nimeni în scopuri politice sau de altă natură.

În orice caz, un accident ciudat. Polițistul mai trecuse prin zona respectivă de două ori, în acea zi, în alte misiuni.

Și el, și echipajul de pe masina de poliție fuseseră avertizați de existența acelor gropi în carosabil și confirmaseră informația cu câteva zeci de secunde înainte să ajungă în zona respectivă.”, este mesajul lui Gabriel Oprea, notează stiripesurse.ro

Citeşte şi:

Acuze fără precedent la adresa USR-PLUS, din partea comisarului care candidează la Primărie: Soția și mama, amenințate – tatăl, hărțuit!

EXCLUSIV Nicușor Dan, pe felie cu ‘Garda Veche’ a lui Ion Iliescu! A comandat 500.000 de broșuri de la firma unui fost deputat PDSR

Scandal de proporții! Marius Bodea, candidatul USR PLUS la șefia CJ Iași, acuzat că a hărțuit o angajată până a determinat-o să demisioneze

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare