sursa foto:  cotidianul.ro

EXCLUSIV! Fostul președinte al CSM, Horatius Dumbravă, analiză despre Justiție! „Nu vi se pare comic obiectivul?”

Fostul președinte al CSM, Horatius Dumbravă, face o analiză detaliată a modului în care se reflectă programul de guvernare în justiție și justiția în programul de guvernare. Puteți citi comentariile acestuia mai jos:

„Anul 2017 a cunoscut multiple evoluții pentru justiția românească:

  • justiția, cu bune și cu rele, a fost și este centrul dezbaterilor publice din România;
  • a fost și este supusă multor critici venite din partea unor politicieni și formatori de opinie;
  • a fost și este sprijinită, însă, de o parte hiperactivă a societății civile;
  • a trecut prin intenții de modificare de esență în organizare și funcționare, dar și în așezarea ei în ansamblul instituțiilor constituționale (a se citi, subordonare politică).

La nivel declarativ, autoritățile publice, indiferent din ce zonă vin ele, legislativ, executiv sau judecătorească, care au partajate atribuții în ce privește justiția, folosesc cuvinte mari, sintagme demne de memorat: separarea și, evident, colaborarea între puterile statului (sic!), statul de drept; apărarea demnității omului și a drepturilor fundamentale; apărarea independenței justiției ș.a.m.d.

Este adevărat că unii, reprezentanți ai acestor „puteri” ale statului, mai folosesc și sintagma de „stat paralel”, al cărei conținut e umplut și, evident, e umplut și spațiul public de aceștia și de diverși oameni interesați (ce-i sprijină pe primii sau invers), cu acuze la adresa justiției, temeri, frustrări proprii legate de propriile învinovățiri penale (parte din ele finalizate cu condamnări penale). Construcțiile ideatice pe care aceștia le folosesc în descrierea „statului paralel” au ca punct principal „binomul”, subjugarea justiției de către serviciile secrete. Iar exemplele lor, cum altfel, pornesc de la experiențele personale, multe din ele, precum spuneam, terminate cu condamnări penale. Mai mult, asistăm la externalizarea „statului paralel”, din moment ce și străinătatea (Soros, Comisia Europeană și alte instituții europene, mai nou) sunt implicate în conspirația „statului paralel” …

Alții (membri ai autorității judiciare sau sprijinitori hiperactivi ai acestora) acuză că „statul paralel” nu e la ei, ci la cei care au construit ideatic și mediatic conceptul, adică la acei politicieni și oameni interesați, cu probleme penale, care au devalizat România 27 de ani, care atacă statul de drept sistematic. Orbiți, însă, de patima apărării statului de drept, apărătorii statului de drept evită sau nu reușesc să explice cum de vajnici procurori sau judecători au încălcat grosolan și nepermis pentru un stat de drept (atenție!, nu pentru un „stat paralel”) reguli procedurale elementare și, mai grav, drepturi fundamentale ale omului, că e vorba de inculpați/suspecți, de persoane vătămate sau de martori. Acțiunile disciplinare împotriva unor astfel de magistrați, multe din ele, de asemenea, finalizate cu hotărâri definitive, vorbesc de la sine.

De fapt, vorbim de justiție, dar oare știm cum arată în mod real justiția și de ce ar avea ea nevoie pentru a îndeplini un deziderat cu care ea, justiția, se tot mândrește: că este un serviciu public în slujba cetățeanului?

Vezi și Vești bune pentru mii de români: Ei vor fi scutiți de impozitul pe venit din 2019

Prinsă în chingile unui discurs public „stat de drept” vs „stat paralel”, nu se văd neajunsurile și nevolniciile justiției. Care sunt altele decât cele legate de cele 0,2% procese de corupție, procent din totalul cauzelor aflate pe rolul instanțelor. E uimitor sau de la sine înțeles, dacă ne raportăm la protagoniștii discursului public, cum sunt obturate nevoile reale ale justiției, dar și așteptările cetățeanului care se confruntă concret cu meandrele (nu întotdeauna plăcute) alejustiției.

Justiția, problemele ei, nu se reduc la cele 0,2% din cazuri, problemele sunt altfel: de la infrastructura precară, la practica neunitară, la purtatul justițiabililor de la un parchet la altul sau de la o instanță la alta (pe motive de competență …), ori o legislație de multe ori debilă și în continuă schimbare. Și, da, o lipsă de dialog real cu cel care deține banii (puterea executivă) și mijloacele legislative de a acorda justiția în așa fel încât să fie funcțională (legislativul).

Dar, iată, avem un program de guvernare al noului Guvern, program recent aprobat de Parlament. 2018 – 2020 (aici, paginile 136 – 147). Care este același cu cel aprobat de Parlament la debutul anului 2017, cu alt Guvern, bineînțeles, și cu altă perioadă de implementare: 2017 – 2020 (aici, paginile 149 – 154).

Realmente nu s-a schimbat o literă în programul din 2017, doar au fost adăugate câteva propoziții sau șterse câteva cuvinte.

Ai tinde să spui că există consecvență și determinare la capitolul justiție din programul de Guvernare și, implicit, și la Ministerul Justiției, din moment ce nu s-a schimbat nimic. Curată consecvență!

Vezi și Vești proaste pentru mii de polițiști! Dumitru Coarnă anunță ce lovitură vor primi în februarie

Confruntând, însă, realitatea evenimentelor din anul 2017, constați că de fapt lucrurile nu stau deloc așa. Dimpotrivă, ceea ce s-a întâmplat în anul 2017 și, în egală măsură, ceea ce nu s-a întâmplat în anul 2017 (mă refer la mărețele obiective pe care ministrul/miniștrii justiției și le-au propun în program și nu le-au realizat) dau măsura lipsei de viziune, aproximația în actul ministerial, dorința de a punere în practică a unei alte agende decât cea afișată în programul de guvernare.

Surprinde total neplăcut faptul că Ministerul justiției nu a internalizat experiența, deloc pozitivă, legată de evenimentele negative din justiție, declanșate chiar de Minister (proiectul powerpoint prin care se dorea subordonarea politică a justiției. Vă amintiți, nu?). Ar fi fost de așteptat ca ministrul justiției, cel din vechiul Guvern, care e același în actualul Guvern, să fi schimbat pe ici pe acolo obiectivele din program. Sau să fi venit cu obiective noi, pentru a face realmente din justiție un serviciu public în interesul cetățeanului.

Sau a fost comoditate, născută din convingerea că merge și așa ori că și așa nu citește nimeni programul de guvernare?

Oricum ar fi, putem spune că toate obiectivele din programul de guvernare 2017 – 2020, aceleași obiective din programul de guvernare 2018 – 2020, au fost ratate într-un an și ceva de ministeriat la justiție.

Spre exemplu, Ministerul Justiției își propune, în programul de guvernare 2018 – 2020, să continue și să dezvolte „politica dialogului și cooperării promovată de ministerul justiției între cele trei puteri în intervalul 2013 – 2015” (pagina 236 din program). Nu vi se pare comic obiectivul? Pentru că lipsește anul 2017 ca mențiune, ceea ce înseamnă că ministerul justiției își recunoaște propria turpitudine: că această „politică” de dialog și cooperare nu a existat în anul 2017. E și greu să te referi la anul 2017 ca un an al dialogului, an în care un număr impresionant de magistrați au denunțat modul în care ministerul justiției a dorit subordonarea politică a justiției.

Pe de altă parte, cum să existe un dialog al ministerului justiției cu instituțiile din sistemul autorității judecătorești sau cu asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor din moment ce cele mai importante proiecte de acte normative, SIPA, legile justiției, au fost făcute în laboratoare secrete, fără să fi fost consultat sistemul judiciar? Iar tot scandalul ulterior, legat de legile justiției, a avut, de fapt, ca punct declanșator această secretomanie a ministerului justiției, fondată, însă, pe o retorică publică goală de conținut a capului ministrului justiției.

Ceea ce s-a sădit, începând cu ordonanța de urgență 13/2017, continuând cu proiectul de lege powerpoint, a sădit în rândurile profesioniștilor din sistem sentimentul de neîncredere, moment ce  greu mai poate fi depășit, cu atât mai mult cu cât se insistă, prin retorica de care pomeneam, că de fapt ministerul justiției nu a fost înțeles și că a vrut cu totul altceva.

În alt loc se vorbește, în programul actual (și fost) de guvernare că statul român, se înțelege, prin ministerul justiției, are obligația de a face cunoscută legea tuturor beneficiarilor săi, asigurând astfel înțelegerea normei ca premisă a prevenirii încălcării legii și aplicării corecte a acesteia …” (pagina 236 din program). Obiectiv măreț, dar, vai, cât de greu de pus în practică de ministerul justiției. Obiectiv asociat și cu măsuri sforăitoare, cum ar fi „evaluarea legislației României și reașezarea ei pe alte baze, începând de la studiile de impact până la cunoașterea legii de către cetățeni și aplicarea de către autoritățile publice” (pagina 239 din program).

Un exemplu (negativ, evident) este elocvent: vă mai amintiți de greu încercata lege a insolvenței persoanei fizice (Legea nr. 151/2015)? Care a apărut greu și care s-a dorit a fi un panaceu pentru cetățenii aflați în dificultăți financiare. După ce de abia în vara anului 2017 a fost adoptată hotărârea de guvern de punere în aplicare a legii (hotărârea nr. 419), legea a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018. În ciuda Autorității Naționale de Protecție a Consumatorilor, sau a Consiliului Superior al Magistraturii care au atras atenția Guvernului, Ministerului Justiției că mecanismele de aplicare ale legii sunt în imposibilitate de a fi create din moment ce nu sunt alocate resurse materiale și umane, suntem în situația în care avem o lege ce nu poate fi aplicată. Știți ce a răspuns Ministerul Justiției într-o adresă CSM-ului? Că e nevoie de un studiu de impact … E ca și cum ai pune căruța înaintea cailor: studiul de impact trebuia făcut înainte de intrarea în vigoare a legii, nu după. Dar, e neimportant pentru minister, nu contează că și-a propus ca obiectiv „asanarea” legislației și „evaluarea legislației” inclusiv prin studii de impact.

Și exemplele negative, cu multe puncte din program, pot continua.

Însă, o grijă deosebită se manifestă pentru promovarea standardelor europene în materia prezumției de nevinovăție, adică implementarea Directivei nr. 346/2016 a UE. Directiva care a dus la un talmeșbalmeș de amendamente ale unor parlamentari privind modificările codurilor penal și de procedură penală. Nobil obiectiv, sigur că da: de protecție a drepturilor inculpatului și suspectului. Dar, nu poate să nu fie remarcată ipocrizia într-un astfel de demers, iată, susținut și de Ministerul Justiției prin programul de guvernare: nicio preocupare pentru victimele infracțiunilor, în condițiile în care Directiva privind protecția victimelor (29/2012) nu a găsit suficientă preocupare pentru executiv și legislativ pentru a o pune în întregime în practică în legislația românească și, mai ales, de a crea structurile necesare și de a implementa sprijinul victimelor infracțiunii. Da, nu e vorba doar de victimele infracțiunilor de corupție, ci și de cele ale violențelor fizice, psihice. Or fi importanți inculpații și suspecții din cauzele de corupție, dar oare victimele nu merită, măcar, aceeași atenție?

Remarca mea (finală) amară: până la urmă, suntem cu toții victimele unei politici în justiție pe baza unei alte agende decât cea legată de nevoile justiției și așteptările cetățenilor cu privire la eficiența justiției. Iar Ministerul Justiției (și) prin acest program de guvernare este parte importantă a acestei politici”.

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare