sursa foto:  bzi.ro

Gabriel Oprea: ‘Eu vreau să merg în Parlament, pentru securitatea națională. E nevoie de securitate pentru siguranța copiilor noștri’

Fostul vicepremier Gabriel Oprea va candida ca independent pentru un mandat de deputat în București la alegerile parlamentare programate pe 6 decembrie 2020. Acesta  a declarat duminică seara că e nevoie de un guvern de uniune națională până când scăpăm de epidemie.

„Eu cred că, într-o perioadă de pandemie excepțională, trebuie un guvern de uniune națională, să tragă toți la căruță. Asta e părerea, la experiența mea

Pe mine m-a bucurat faptul – și am sfătuit, am intervenit, fiindcă toți trebuie, la greu să punem umărul – că acest Comitet Național pentru Situații Speciale de Urgență de a nivelul Guvernului, pe care l-am creat în 2014, a fost reactivat și a fost foate bine. Acest Comitet pune pe masă toate resursele umane și materiale ale statului român, pentru a face față în acest război ciudat.

Eu cred că toți trebuie să punem umărul în această situație excepțională după care să  tragem linie și vedem cine a greșit sau nu. Dar acum trebuie să fim uniți și solidari”, a insistat generalul.

Oprea a mai afirmat că Guvernul Orban s-a descurcat până acum în gestionarea epidemiei, dar e loc de mai bine:

„N-am spus că (guvernanții) s-au descurcat bine. Nici rău. Eu cred că deocamdat noi trebuie să facem tot în cooperarea și internațională pe care o avem, să gestionăm această situație excepțională. Totdeauna se poate face mult mai bine. Eu cred că s-au descurcat, se putea mai bine”.

Liderul UNPR a afirmat apoi că vrea să intre în Parlament, „pentru securitatea națională” și a insistat că acum e nevoie de ea mai mult ca oricând.

„Eu pentru acest lucru am venit, pentru acest lucru vreau să merg în Parlament, pentru securitatea națională. Și Guvernul Orban, eu așa știu, și Ciolacu de la PSD consideră că militarii și polițiștii nu au pensii nici nesimțite, și nici speciale. Sunt pensii ocupaționale și vedeți câtă nevoie de acum de securitate națională.

E nevoie de securitate pentru siguranța copiilor noștri.

Alături de personalul medical, în primele rânduri sunt, ca întotdeauna, militarii și polițiștii”, a mai declarat Gabriel Oprea,  duminică seara pentru B1 TV.

Citește și:

Ce taxă îi așteaptă pe români odată cu venirea noului an. Cât trebuie să plătească și prin ce mod se pot recupera banii

Atenție! S-a schimbat legea! Poliția nu mai are dreptul să te amendeze dacă nu ai buletinul la tine!

Marea păcăleală a USR-PLUS! Adevărul despre ‘Fără penali în funcții publice’ – Opinie

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare