Gabriela Firea este solidară cu toți românii! Cu ce le sare în ajutor Primăria Capitalei în apropierea alegerilor europarlamentare

Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor

Publicat: 17-05-2019 09:15

Actualizat: 17-05-2019 09:02

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Primăria Capitalei vine în sprijinul cetățenilor în vederea exercitării votului la europarlamentare, asigurând un program de lucru prelungit pentru eliberarea de noi cărți de identitate pentru cei cărora le-au expirat, le-au pierdut sau le-au fost fost furate, anunță reprezentanții primăriei.


Primăria Municipiului București vine în sprijinul cetățenilor care vor să voteze la alegerile europarlamentare din 26 mai și le cere acestora să-și verifice cărțile de identitate, dacă sunt în termenul de valabilitate și, în caz contrar, să solicite un nou act de identitate la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor, în a căror rază teritorială domiciliază, la care în data de 25 și 26 mai se va lucra în baza unui un program de lucru prelungit, transmite Primăria Capitalei.


Astfel, programul de lucru cu publicul al birourilor de evidență a persoanelor de pe raza Capitalei va fi extins după cum urmează: sâmbătă, 25 mai 2019, între 8.00 și 16.00, inclusiv pentru depunerea documentelor în vederea eliberării actelor de identitate, și duminică, 26 mai 2019, între orele 7.00 șii 21.00, respectiv 7.00 – 16.00 pentru depunerea documentelor.


Cartea de identitate se întocmește și se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei și a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetățeniei române și a domiciliului. Contravaloarea eliberării cărții de identitate este de 7 lei și se achită la ghișeele birourilor de evidență a persoanelor din cele 6 sectoare, precum și prin SMS, apelând numărul scurt 7530 pentru sectorul 5.


În situația în care nu pot fi prezentate anumite documente, cum ar fi certificate de stare civila sau dovezi cu privire la domiciliu, se va elibera o carte de identitate provizorie, caz în care se vor depune și 3 fotografii și o taxă de 1 leu, achitată în același mod.

Citește și:

Răsturnare de situație! Ce a ascuns Poliția Română în scandalul momentului


Frații Dedeman dau din nou lovitura! Profituri uriașe față de 2018


Ordinul se aplică de azi! Schimbarea care vizează milioane de români

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri