Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat, marți, că Guvernul va aproba în curând o hotărâre prin care se va acorda un sprijin financiar cuplurilor sau persoanele singure pentru a efectua procedurile necesare obținerii unei sarcini.
În anul 2022, 2.500 de cupluri și persoane singure vor beneficia de acest ajutor, informează Gabriela Firea, care a menționat că acest program se va derula în parteneriat cu Ministerul Muncii.
„Vești despre programul social de creștere a natalității. În curând, aprobăm în Guvern hotărârea prin care acordăm un sprijin financiar cuplurilor sau persoanele singure pentru a efectua procedurile necesare obținerii unei sarcini.
Anul acesta, acordăm acest ajutor pentru 2.500 de cupluri și persoane singure, iar din 2023 vom sprijini, anual, 10.000 de cupluri sau persoane singure. Susținem astfel tinerii care își doresc copii, dar nu îi pot avea din cauza infertilității.
Am participat ieri la o întâlnire extrem de fructuoasă la Ministerul Muncii, unde am făcut pași înainte în privința modului de implementare a acestui program social pentru creșterea natalității.
Ajutorul financiar primit de cuplurile și femeile din România care au indicație în vederea efectuării procedurilor de specialitate va fi de maximum 15.000 RON pentru decontarea cheltuielilor necesare creșterii natalității.
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse va derula acest program social în parteneriat cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Îi mulțumesc colegului Marius Constantin Budăi pentru colaborarea în interesul familiilor și tinerilor din România.
La ședința de lucru au mai participat secretarul de stat Doina Pârcălabu, secretarul de stat Cristian Vasilcoiu și specialiști din cele două ministere”, spune Gabriela Firea.
Gabriela Firea extinde la nivel național programul pus în practică la Primăria Capitalei! Parteneriat cu Ministerul Muncii
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

31-10-2026 19:30Economie
Scenariul în care pensiile ar fi mărite de la 1 ianuarie 2027. Cât le-ar aduce în plus indexarea seniorilor

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



