sursa foto:  euractiv.ro

Gabriela Firea îl spulberă pe Nicușor Dan: ‘Ar trebui să își rezolve starea de incompatibilitate și de duplicitate, în dubla calitate pe care o are acum, în procesele pe care le-a intentat Primăriei Municipiului București’

Primarul în funcție al Capitalei, Gabriela Firea, a lansat un atac extrem de dur la adresa lui Nicușor Dan, după ce acesta a lansat mai multe critici într-o conferință de presă: ”În loc să se plângă de faptul că e contestat în instanță, exact așa cum i-a contestat el pe alții ani de zile, Nicușor Dan ar trebui să își rezolve starea de incompatibilitate și de duplicitate, în dubla calitate pe care o are acum, în procesele pe care le-a intentat Primăriei Municipiului București”.

”Acuzaţiile formulate azi de Nicuşor Dan, că nu îşi poate prelua mandatul de primar general, din cauza unor contestaţii în instanţă sunt de o ipocrizie incredibilă, având în vedere renumele de «procesoman» si «contestatar de serviciu» pe care le-a dobândit în urma nenumăratelor atacuri în justiţie prin care a blocat mii de proiecte ale administraţiei bucureştene. În loc să se plângă de faptul că e contestat în instanţă, exact aşa cum i-a contestat el pe alţii ani de zile, Nicuşor Dan ar trebui să îşi rezolve starea de incompatibilitate şi de duplicitate, în dubla calitate pe care o are acum, în procesele pe care le-a intentat Primăriei Municipiului Bucureşti.  Ar trebui să înţeleagă un lucru simplu: nu poţi sā şi acuzi, şi sā si aperi Primăria Capitalei în acelaşi proces”, a scris, joi, Firea pe . Facebook.

Primarul în funcţie al Capitalei s-a referit şi la declaraţiile pe care Nicuşor Dan le-a făcut despre sistemul de termoficare. 

”Dacă ar şti sā analizeze corect documentele Primăriei, ar constata că în ultimii 4 ani, în Capitală s-au schimbat aproximativ 270 de Km din reţeaua de termoficare, adică echivalentul distanţei dintre Bucureşti şi Sibiu – în orice caz cu mult mai mult decât cei 680 de metri la care s-a referit în declaraţia sa şi care reprezentau, de fapt, un singur segment de reţea, la care s-a lucrat doar într-unul dintre şantierele de reabilitare a reţelei de termoficare. Cifra citată de Nicuşor Dan provine dintr-o raportare din Planului Integrat de Calitate a Aerului (PICA), însă neînţelegând exact semnificaţia acelui document, s-a pripit să tragă concluzia că doar atât s-ar făcut în ultimii 4 ani. În realitate, se poate proba cu documente că, în ultimii 4 ani, în reţeaua de termoficare a Capitalei, s-a înlocuit cea mai mare cantitate de ţeavă din ultimele 3 decenii” susţine Firea.

Aceasta îl acuză pe Nicuşor Dan de incompetenţă.

”Astfel de afirmaţii de amator nu fac decât să demaşte incompetenţa şi vădita dificultate a lui Nicuşor Dan de a înţelege cum funcţionează administraţia Bucureştiului. În ceea ce priveşte stocurile pentru intervenţiile în caz de avarie, precizez că, în prezent, Termoenergetica dispune de toate materialele necesare. Înainte de a se lansa în alte afirmaţii hazardate, Nicuşor Dan ar face bine să vadă care era situaţia cu 4 ani în urmă, când RADET-ul nu mai avea de 9 luni de zile contract pentru furnizarea ţevilor necesare, iar personalul era mult subdimensionat.  În prezent, Termoenergetica are stocurile la zi, iar în ultimii 4 ani a fost pentru prima dată când s-a suplimentat numărul de angajaţi la RADET, în special în zona de intervenţii în situaţii de avarie”, a mai transmis Firea.

În finalul postării, aceasta a avut un mesaj direct pentru Nicuşor Dan: ”Domnule Nicuşor Dan, informaţi-vă mai bine înainte de a-i critica pe alţii! Puneti mâna pe carte şi pe treabă”.

Nicuşor Dan a făcut, joi, o conferinţă de presă în faţa Primăriei Capitalei, reclamând că PSD şi Gabriela Firea întârzie nejustificat preluarea mandatului său de primar, conform news.ro.

Citește și:

Dezvăluire-bombă a lui Gheorghe Piperea! Cum face bani doctorul Virgil Musta din testarea pentru Covid

E oficial! Vârsta de pensionare va fi redusă pentru o anumită categorie

Ieșire de ultimă oră a lui Carmen Tănase: ‘Opriți-vă, psihopaților, cu panica asta aiurea!’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare