Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunță măsuri urgente pentru creșterea natalității. Firea a vorbit despre programul care vizează cuplurile infertile.
Gabriela Firea a declarat că dorește extinderea programului aplicat în București, în urma căruia s-au născut 570 de copii, la nivelul întregii țări.
„Punctual, pentru cuplurile care se dovedesc din punct de vedere medical infertile, venim cu un program ţintit.
Prin programul naţional existent de câţiva ani la nivelul ministerului Sănătăţii doar circa 10 cupluri din fiecare judeţ au beneficiat de aceste decontări.
De aceea doresc să extind programul care a funcţionat foarte bine la Bucureşti, şi în urma căruia s-au născut 570 de copii într-un timp foarte scurt”, a spus, la Antena 3, Gabriela Firea.
Firea vrea ca noul program să aibă reguli simple şi să fie cu înscriere digitală, nu ultra-birocratică, cu o sumă similară celei decontate la nivel european - circa 4.000 de euro în lei -, care să acopere toate necesităţile .
„În România va exista un program care va stimula cuplurile infertile să vină către spitalele de stat şi clinicile private, să ia în calcul şi aceste proceduri care dau foarte mari rezultate în întreaga lume”, a precizat Gabriela Firea.
Gabriela Firea, măsuri urgente pentru creșterea natalității! 'Venim cu un program ţintit'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 17-05-2022 14:10
Trending

11:00Politica
O avere dintr-un botez cu Sorin Grindeanu naș. Cât ar fi fost darul la creștinarea fiului lui Alfred Simonis

10:00Entertainment
Cine este Sorina Docuz, bruneta cu care s-a afișat Marcel Ciolacu la botezul cu lideri PSD. Legătura pe care a avut-o cu Robert Negoiță și scandalul hainei de blană

10:30Politica
Marcel Ciolacu nu o mai ia de soție pe Sorina Docuz. Abia recunoscuse public că au o relație, după ani în care a negat

09:00Social
Câți ani de pușcărie riscă actorul care îl joacă pe Firicel în Las Fierbinți. Ce spune un specialist despre situația lui Toma Cuzin

22:30Politica
Daniel Băluță, reacție după informațiile despre divorț. Primarul Sectorului 4 a apărut alături de o altă femeie

08:00Social
Justițiarul de Berceni și-a luat „țeapă” de la propria avocată. Creatorul de conținut are probleme cu legea

13:00Politica
Valentina Aldea s-a afiliat grupului PSD. Încă 4 senatori neafiliați se alătură social-democraților

08:30Entertainment
Schimbare uriașă la Asia Express, anunțată de Irina Fodor. Modificare la emisiunea Antenei 1

12:00Economie
Schimbare importantă pentru clienții Sameday. Sunt vizați cei cu colete la easybox

09:30Entertainment
Grila PRO TV pentru 2027. Dansez pentru tine revine pe micile ecrane, la peste 2 decenii de la debut
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



