Gabriela Firea trage semnalul de alarmă: Românii trebuie să știe că nu își vor mai lua salariile, pensiile

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 31-08-2019 17:15

Actualizat: 31-08-2019 16:30

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Gabriela Firea trage semnalul de alarmă! Primarul Capitalei spune că din cauza crizei guvernamentale,  românii nu își vor mai lua pensiile și salariile.




”Suntem cu toții îngrijorați și ar fi ilar să abordăm un optimism și să spunem că nu se întâmplă nimic. Mi-aș dori ca cei care iau decizii importante președintele, premierul, parlamentarii, cei care participă la negocieri să se gândească la cetățeni. Ce ar însemna o țară intrată în criză, într-o sincopă executivă, Doamne ferește de o catastrofă, de un moment neplăcut în care instituțiile trebuie să funcționeze la maximum. Nu cred că președintele ar lăsa țara într-o situație ca guvernul să nu mai poate face ședințe, ministerele să nu mai poată funcționa. Să facem un exercițiu: cu o criză guvernamentală, românii trebuie să știe că nu își vor mai lua salariile, pensiile, că instituțiile nu vor mai funcționa. Într-un fel sau altul cei care au contribuit la tabloul de azi, toți trebuie să găsească soluția, dar nu influențată de campanie prezidențială.”, a declarat Gabriela Firea.

 


 


 


Citește și

EXCLUSIV Fostul șef al Poliției Caracal și soția sa, proaspăt pensionați, au încercat să-și ascundă veniturile?

Bugetarii vor primi un nou bonus! Cine sunt cei norocoși

EXCLUSIV Remus Rădoi aruncă-n aer subiectul legăturii dintre clanurile din Caracal și politicienii de Olt
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri