sursa foto:  playtech

Garda Naţională de Mediu: O zi istorică. De astăzi, Sistemul Garanţie – Returnare devine obligatoriu pentru toţi producătorii şi comercianţii

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi seară, de Garda Naţională de Mediu, ”30 Noiembrie 2023 va rămâne, cu siguranţă, o dată istorică şi un reper important în poziţionarea României pe harta europeană a reciclării”.

”De astăzi, Sistemul Garanţie – Returnare devine obligatoriu pentru toţi producătorii şi comercianţii care pun în vânzare produse cu ambalaj din plastic, sticlă sau aluminiu”, a transmis Garda Naţională de Mediu

”O zi istorică pentru protecţia mediului din România, o zi care marchează un nou pas în progresele ţării noastre spre atingerea obiectivelor asumate în fata Uniunii Europene. Felicitări Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi domnului ministru Mircea Fechet pentru asumarea lansării SGR. Sub coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Garda Naţională de Mediu, ca autoritate principală de inspecţie şi control, îşi va aduce contribuţia şi va depune toate eforturile, conform atribuţiilor legale, pentru ca sistemul SGR să funcţioneze.

Dar astăzi, subiectul nu este inspecţia şi controlul, nu este coerciţia,… de astăzi subiectul este noua strategie pe care o adoptă ţara noastră pe drumul responsabilităţii sociale şi colectării separate! Bine am venit în Hora Reciclării!”, a declarat Andrei Corlan.

Prin Sistemul Garanţie-Returnare, românii vor plăti o garanţie de 0,50 RON la achiziţia unei băuturi (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant.

Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv.

Pentru a fi identificate uşor, produsele care vor face parte din sistem sunt marcate cu un logo specific. După golirea ambalajului, consumatorul trebuie să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal şi chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locaţie.

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare