sursa foto:  impact.ro

Generalul (r.) dr. Dan Grecu, despre noile tancuri ale lui Vladimir Putin: ‘T-14 e un tanc fantomă, l-am văzut doar la defilare în Piața Roșie unde ni s-a spus că e cel mai performant tanc din lume. Rusia nu mai e la high-tech, nu mai are acces la înalta tehnologie’

General maior (r.) dr. Dan-Florin Grecu a precizat că Federația Rusă deține un număr uriaș de tancuri, dar majoritatea se află în depozite, unele de zeci de ani. 

Cifra e cea avansată și de datele oficiale.

Marea problemă a Rusiei însă e că majoritatea acestor tancuri sunt vechi, nu vorbim deci de tancuri moderne. Practic, în serviciu operativ sunt doar 3.500 de tancuri (de toate tipurile) din cele aproximativ 13.000. Restul se află în depozite și e necesar să treacă printr-un proces de mentenanță înainte să fie „aruncate în luptă”. Desigur, foarte multe dintre ele sunt în stare avansată de degradare.

 

Înainte de începerea conflictului Rusia avea în depozite aproximativ 13.000 de tancuri de la T-72 în sus. Dar dintre acestea în serviciu operativ erau doar cam 3.500. Ucraina susține că a distrus peste 3.000 de tancuri. Sigur, să privim datele cu circumspecție, există și componenta războiului informatic în fiecare conflict”, a precizat generalul (r.) Dan Grecu.

El a arătat că pericolul pe care îl reprezintă Rusia ține de resursele pe care statul agresor le are, nu de componenta tehnologică. Cu alte cuvinte, asemenea resursei umane, rușii pot arunca în luptă în continuare un număr mare de tancuri și blindate, cu toate că sunt depășite tehnologic. O tactică care a fost folosită și în cel de-al Doilea Război Mondial, când Armata Sovietică a aruncat milioane de oameni în luptă, slab echipați sau deloc, copleșind inamicul prin număr nu prin calitate.

 

În ceea ce privește tehnica modernă, precum celebrele tancuri T-14 Armata ori T-90, generalul (r.) Grecu precizează că Moscova nu mai poate produce masiv tancuri moderne în contextul sancțiunilor occidentale.

El ironizează T-14 Armata, dar atrage atenția din nou asupra resursei uriașe pe care Rusia încă o mai deține.

T-14 e un tanc fantomă, l-am văzut doar la defilare în Piața Roșie unde ni s-a spus că e cel mai performant tanc din lume. În acțiuni militare am văzut însă tot T-72 și T-80. Chiar și T-90 au fost puține. Ce înseamnă asta? Că nu prea produce Federația Rusă cam cât ar avea nevoie”, arată generalul (r.) Grecu.

„Eu spun mereu. Rusia nu mai e la high-tech, nu mai are acces la înalta tehnologie, sancțiunile i-au afectat. Chiar dacă financiar au amortizat prin creșterea prețului petrolului, prin identificarea unor piețe de desfacere mai ales în Asia, dar lipsa de tehnologie e acută. Ați văzut că în diferite tipuri de armament au fost găsite inclusiv cipuri de electrocasnice. Nu stau bine la capitolul înaltei tehnologii, dar să nu cădem în capcana că și-au epuizat resursele”, a conchis generalul (r.) Dan Grecu, conform defenseromania.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare