Generalul (r) Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major al Apărării, l-a comparat pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, cu fostul dictator Adolf Hitler.
Fostul șef al Statului Major susține că, pentru că nu a reușit să obțină în opt ani de când a ocupat-o recunoașterea Crimeei, Vladimir Putin plusează acum prin amenințarea cu o invazie sau cel puțin cu ocuparea Donbass.
Vezi și Fost șef al Statului Major al Apărării: Acordul de a trimite trupe în România ar fi trebuit să fie urmare a unui demers al statului român sau urmare a unei decizii a Consiliului Nord-Atlantic
„Ar putea fi considerate măsuri consecvente Declarațiilor de la ultimele summit-uri NATO privind prezența avansată dimensionată funcție de situație, dar nu putem face abstracție de situația din Ucraina din această perioadă, adică de la sfârșitul anului trecut.
Biden crede că Putin va ataca Ucraina, chiar dacă pe moment pare că nici președintele rus nu ar fi decis. Totodată, Biden vorbește de nesincronizarea opiniilor în cadrul NATO, unde nu se știe cum va reacționa alianța în cazul unei „incursiuni minore” a Rusiei în Ucraina.
Dacă privim situația din perspectiva metodicii, a manualelor de pregătire a exercițiilor militare, asistăm la o evoluție graduală a uneori crize majore, cu foarte mare risc de escaladare în conflict armat între Federația Rusă și Ucraina.
Implicarea NATO este în limitele dreptului internațional, în măsura în care Federația Rusă a acuzat NATO de destabilizarea situației din Ucraina și a invocat un drept asumat unilateral de a împiedica statele din jur să adere la NATO.
Vezi și A demisionat după doar 2 săptămâni! Fostul șef al Statului Major al Armatei, generalul (r) Ștefan Dănilă, a părăsit funcția de director al Romaero
A procedat la fel cu Georgia în 2008, pe fondul erorilor comise de fostul președinte georgian, imediat după ce NATO a anunțat menținerea la Summit-ul de la București deschiderea către Georgia, Moldova și Ucraina, în vederea aderării.
Rusia a ocupat Crimeea în 2014, contrar Memorandumului de la Budapesta din 1999, în care se obliga să garanteze, aș vrea să accentuez „să ga-ran-te-ze”, integritatea teritorială a Ucrainei, în schimbul transferului de armament nuclear al acestui stat independent.
Întrucât în aproape opt ani nu a obținut recunoașterea internațională a acestei acaparări de teritoriu prin violarea acordului menționat, Putin plusează acum prin amenințarea cu o invazie sau cel puțin cu ocuparea Donbass, teritoriu declarat de curând de însuși Putin ca fiind teritoriu rus”, a declarat, pentru Europa Liberă, fostul șef al Statului Major al Apărării.
Generalul (r) Ștefan Dănilă: 'Putin plusează acum prin amenințarea cu o invazie. Parcă îl vedem pe Hitler cu Mein Kampf'
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

32 minute în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



