Gest surprinzător al Angelei Merkel! Lovitura dată de aceasta musulmanilor

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 02-05-2017 11:13

Actualizat: 02-05-2017 10:36

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Angela Merkel, apărătoarea musulmanilor și a imigranților, a făcut un gest incredibil. Se pare că alegerile care vor urma în toamnă, își pun amprenta asupra comportamentului său. Oare se simte amenințată de opozantul său, Martin Schulz? Cert este că până acum, aceasta a fost dur criticată de germani pentru deschiderea ei față de imigranți și musulmani.


Aceasta a ajuns în Arabia Saudită pentru o vizită de doua zile și a fost primită chiar de regele Salman. Șocant este că liderul european nu a dorit să poarte văl cu ocazia vizitei sale.


Conform
Digi 24 p
e lângă convorbirile pe care le va purta cu liderii din regat, cancelarul german se va întâlni şi cu femeile de afaceri din Arabia Saudită. Pe agendă au fost trecute subiecte sensibile cum ar fi problema refugiaţilor, încălzirea globală sau drepturile femeilor. 
Întrevederile au loc înainte summitului G20 care va fi organizat în oraşul german Hamburg, în luna iulie.


Vezi și Surprinzător! Cu cât își VÂND Zoltan Teszari și RCS & RDS acțiunile

Ce semnificații au dat de fapt britanicii gestului involuntar al lui Iohannis


Spectacol total! Liviu Mihaiu, acuzații fără precedent la adresa unui jurnalist renumit: „Este agent acoperit!”

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri