Grindeanu îi readuce cu picioarele pe pământ! „Nu există finanțare”

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 30-05-2017 19:11

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Prim-ministrul Sorin Grindeanu i-a readus, marți, cu picioarele pe pământ pe ministrul de Interne, Carmen Dan, pe ministrul Sănătății, Florian Bodog, și pe Raed Arafat, șeful IGSU.


În ceea ce privește achiziția de ambulanțe, Grindeanu a explicat că nu există finanțare de la Bugetul de Stat.


De asemenea, el a precizat că se va întâlni, miercuri, cu Carmen Dan, Florian Bodog și Raed Arafat, pentru a discuta despre acest subiect.


„Am avut întâlniri în perioada trecută şi cu doamna ministru, şi cu domnul ministru Bodog, şi cu domnul Arafat. Pe mine şi pe noi ar trebui să ne intereseze în primul rând, nu cine şi ce organizează, cel puţin, pe mine ca ministru nu neapărat ... cât să existe aceste ambulanţe cât mai rapid şi oamenii să beneficieze de ele... Acum eu ştiţi că am evitat şi eu şi i-am rugat şi pe colegii mei din Guvern să nu vorbim foarte mult despre moşteniri grele. Dar, în acest moment, n-avem cum să nu spunem lucruri care vin din trecut, lucruri pe care trebuie să le rezolvăm. De exemplu, eu mă aştept la soluţii din partea celor cu care mă voi întâlni mâine în primul rând legate de finanţare, pentru că în momentul ăsta, pe buget, nu există finanţare pentru achiziţia acestor ambulanţe. Deci, punem într-un fel carul înaintea boilor. E importantă şi etapa asta, cea legată de acest acord cadru, dar pe noi în primul rând ne interesează unde se poate derula mai repede, în condiţii transparente... şi de asemenea cum găsim sursa bugetară pentru achiziţia acestor ambulanţe”, a declarat Sorin Grindeanu, potrivit Mediafax.


Vezi și Cele 11 modele de mașini în care NU se moare! Care sunt cele mai sigure mașini de pe șosele


Să ne minunăm! Salariul uriaș + pensia colosală pe care le încasează Radu Ghetea, șeful CEC de la stat!


De la meteo în sutien și bikini la secretar de stat în Guvernul Grindeanu - cum a fost posibil

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri