Mutare importantă făcută, joi, de grupul maghiar petrolier MOL. Oficialii companiei ungare au făcut un anunț important.
Potrivit acestora, grupul MOL a deschis două noi benzinării, în Buşteni şi în Râşnov, în care a implementat conceptul Fresh Corner. O investiţie de tip greenfield într-o benzinărie este de 1-1,5 milioane euro, astfel că, potrivit calculelor News.ro, investiţia MOL în cele două benzinării este de 2-3 milioane euro.
Astfel, reţeaua MOL România a ajuns în prezent la 210 staţii, dintre care 67 au implementat conceptul Fresh Corner. În total, în acest an, MOL România şi-a planificat investiţii totale de 10-15 milioane euro.
Conceptul Fresh Corner a fost implementat în România în 2015. În prezent, MOL a implementat conceptul Fresh Corner în 67 de staţii din România şi în 350 la nivelul Europei Centrale si de Est.
Vezi și Cum bagă fugarul Alexander Adamescu pumnul în gura presei
EXCLUSIV! Detalii neștiute despre Mara Mareș, cel mai tânăr deputat liberal – ce le promite tinerilor liberali
Totul despre Dacia INTERZISĂ de autorități! Modelul despre care puțini români știu că există
Grupul MOL a făcut o mutare importantă joi! Ce s-a întâmplat
Trending

19 octPolitica
Ilie Bolojan, viitorul președinte al României? Șeful PNL a vorbit despre viitoarele alegeri prezidențiale

19 octActual
România, locul 1 mondial la insolvențe. Până la final de an și în 2027, tot mai multe companii se vor afla în această situație

19 octActual
Cel mai scump condiment din lume se face la Bihor. Cu 3 kilograme îți cumperi un apartament în București

circa 1 oră în urmăPolitica
Ultimele vorbe ale lui Ilie Bolojan premier. Ce a transmis șeful PNL, la final de mandat

19 octActual
Se schimbă SGR, mecanismul prin care duci sticlele la reciclat. Modificare pentru amplasarea punctelor de colectare

19 octPolitica
Declinul UE, anunțat de Rareș Bogdan. Europarlamentarul susține că ar urma să vină o criză mai mare decât cea din 2008

19 octActual
Ryanair anulează zborurile spre 13 destinații. Lista curselor care nu vor mai fi efectuate, ce se întâmplă cu biletele

19 octActual
Supermarketurile care au dispărut din România, în ultimii ani. De ce au ales retailerii să renunțe la clienții din țara noastră

19 octActual
Valoare pensie minimă 2027. Cât ar urma să crească pensiile, după noua indexare promisă anul viitor

19 octExterne
S-a zis cu mașinile pe motorină. Șoferii din UE, implicit România, au început deja să se orienteze spre alternative
Articole Similare

19 octSocial
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

18 octSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octSocial



