Potrivit legislației actuale, dacă Halep ar naște acum, sportiva ar primi o sumă fabuloasă de la statul român, iar, cu siguranță, guvernanții nu și-ar mai permite să se amuze.
În cazul în care ar deveni mamă, Simona Halep ar încasa 85% din veniturile impozabile câștigate în ultimul an. Numai din tenis, fără a lua în calcul și alte venituri din reclame sau afaceri, Simona Halep a câștigat în 2016, în total, 3.683.265 de dolari, adică peste 14 milioane de lei, potrivit datelor oficiale. Așadar, sportiva ar primi o sumă fabuloasă, dacă ar avea acum un copil: 3.130.775 de dolari, informează click.ro.
„Domne, hai să schimbăm (legea, n.r.) până când nu se apucă sau nu încolţeşte foarte serios ideea cuiva să rămână gravidă să facă un copil şi mă refer la Simona Halep, fiindcă veniturile pe ultimul an au fost destul de mari, de importante, câteva milioane de euro şi va trebui să-i dăm 85% din venituri”, a glumit Mihai Tudose, la Antena 3.
Plafonarea indemnizației se va face în luna septembrie și va fi de 1.800 de euro, ca în Germania, a anunțat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.
Vezi și 300.000 de persoane, la UNTOLD! Prețurile au EXPLODAT- mulți români nu și-ar permite să participe
Lovitură de la UE pentru șoferii români! Ce riscă dacă nu respectă noua directivă


















