Guvernul a stabilit modul de organizare, funcționarea și atribuțiile Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități
”Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, printr-o hotărâre, organizarea, funcționarea și atribuțiile Autorității Naționale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD), ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Actul normativ adoptat asigură astfel cadrul necesar pentru coordonarea, la nivel central, a activităţilor de protecţie şi promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, elaborarea politicilor și strategiilor şi urmărirea aplicării reglementărilor din acest domeniu.
Documentul prevede că ANPDPD funcționează cu un număr de 62 de posturi, exclusiv demnitarii, iar conducerea este asigurată de un președinte și de un vicepreședinte, ajutați de un secretar general.
De asemenea, în cadrul ANPDPD funcţionează Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, cu activitate de coordonare metodologică şi monitorizare a activităţii de evaluare şi încadrare în grad şi tip de handicap. Totodată, pe lângă ANPDPD funcționează Consiliul de analiză a problemelor persoanelor cu handicap”, se arată în comunicatul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Alte informații:
Prin OUG nr. 121/2021 din 25 noiembrie 2021, Guvernul a stabilit reorganizarea Autorității Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, prin desprinderea unei părţi de patrimoniu corespunzătoare activităţilor şi personalului din domeniul protecţiei şi promovării persoanelor cu dizabilităţi şi transmiterea acesteia către Autoritatea Națională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, înființată prin același act normativ.
Guvernul a stabilit modul de funcționare a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități
Autor: Ion Motea
Publicat: 16-02-2022 14:39
Trending

02 noiSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

02 noiSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

02 noiEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

02 noiEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

02 noiSocial
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiEconomie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

02 noiSocial
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

02 noiSocial
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

02 noiActual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



