sursa foto:  antena3.ro

Halucinant! După ce s-a rugat în genunchi pentru a opri epidemia, directorul SGA Suceava a fost demis

Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor din Suceava, Daniel Drăgoi, s-a rugat luni, în genunchi, în fața instituției pe care o conduce, pentru ca Dumnezeu să oprească epidemia de coronavirus. După ce au apărut imaginile, șefii acestuia au decis să-l demită din funcție.

Astfel, miercuri, Daniel Drăgoi a fost informat că va fi schimbat din funcție, iar joi a primit decizia.

„Am fost sunat, miercuri, de directorul meu, de la București și mi-a spus că îmi dă o veste rea. Din cauza gestului meu, a fost sunat de șefii lui de la București să mă demită. Astăzi (joi – n.red.) a venit decizia prin fax”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Daniel Drăgoi.

 

Directorul demis al SGA Suceava susține că nu-i pare rău de gestul său și că a făcut tot ce a ținut de el pentru a limita efectele epidemiei de coronavirus.

 

„Susțin gestul meu și cred că l-aș mai face. Nu-i importantă o funcție față de ce am spus eu atunci. Am zis că mă smeresc ca și director al instituției mele în fața lui Dumnezeu și-L chem să se îndure de noi, de instituție, de angajați și de țara asta, să ne scape de COVID-10. Ca și director am făcut tot ce a fost în dreptul meu. Am dezinfectat clădirile, am procurat materiale de protecție, am facilitat angajaților să lucreze de acasă. Am făcut tot ce a trebuit să fac. Am văzut disperarea din ochii și glasul oamenilor și m-am gândit că ar fi bine să dau un semnal să ne unim și să ne rugăm la Dumnezeu să intervină și să oprească pandemia asta”, a mai spus Drăgoi.

 

Acesta a spus că în locul lui, în funcția de director al SGA Suceava a fost numit Piticari Bogdan, de la Câmpulung.

 

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, directorul ABA Siret, Răzvan Găină, a refuzat să transmită orice informație, conform Mediafax.ro

Vezi și:

Sindicatele din Poliție reacționează la filmarea care a scandalizat România: Realitatea din spatele imaginilor

Bătaie mare la raft! Odată cu epidemia de coronavirus, aceste cunoscute produse au dispărut din magazine

EXCLUSIV În plină epidemie de coronavirus, Dan Barna grăbește fuziunea cu PLUS! Ar fi un scandal intern în USR

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare