În plină stare de urgență, Poliția Capitalei a anunțat, luni, că două persoane au fost arestate, în Capitală, fiind acuzate de spargerea unei case de amanet.
Astăzi DGPMB informează, prin două comunicate de presă, că doi tineri, unul de 20 de ani, altul de 24 de ani, au fost arestați pentru comiterea a două furturi din mijloace de transport în comun.
„Ieri, 14 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au prins în flagrant un tânăr de 20 de ani, imediat după ce a sustras un telefon mobil din buzunarul unei femei, în timp ce se aflau într-un mijloc de transport în comun în sectorul 2.
În jurul orei 13.40, poliţiştii Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public, acţionând pentru prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare, genţi şi poşete, în staţiile şi în mijloacele de transport în comun, au observat un tânăr, cunoscut cu preocupări de natură infracţională, care prin comportamentul afişat, le-au atras atenţia.
Aflându-se într-un mijloc de transport în comun, tânărul a sustras un telefon mobil din buzunarul unei femei de 41 de ani.
Imediat după constatarea comiterii infracţiunii, s-a acţionat, reuşindu-se prinderea celui în cauză şi conducerea acestuia la sediul subunităţii pentru verificări, în sarcina lui fiind reţinută săvârşirea infracţiunii de furt.
Datorită intervenţiei prompte, prejudiciul produs prin săvârşirea faptei, estimat la 1.500 de lei a fost recuperat şi predat persoanei în drept.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu cel în cauză în stare de arest preventiv.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, tranmite DGPMB.
„În data de 13 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au prins în flagrant un tânăr de 24 de ani, imediat după ce a sustras un telefon mobil din buzunarul unei femei.
În jurul orei 18.10, poliţiştii Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public, acţionând pentru prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare, genţi şi poşete, în staţiile şi în mijloacele de transport în comun, au observat un tânăr, care prin comportamentul afişat, le-au atras atenţia.
Aflându-se într-un mijloc de transport în comun, tânărul a sustras un telefon mobil din buzunarul unei femei în vârstă de 59 de ani.
Imediat după constatarea comiterii infracţiunii, s-a acţionat, reuşindu-se prinderea celui în cauză şi conducerea acestuia la sediul subunităţii pentru verificări.
Datorită intervenţiei prompte, prejudiciul produs prin săvârşirea faptei, estimat la 1.500 de lei a fost recuperat şi predat persoanei în drept.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu cel în cauză în stare de arest preventiv.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, precizează Poliția Capitalei.
Vezi și
EXCLUSIV Marcel Vela acuză un fake-news de proporții: Președintele și prim-ministrul și-au dat acordul
Dezvăluire. Klaus Iohannis a dat undă verde la achiziții cu negociere ‘la secret’
Informații bombă! Bill Gates ar fi trimis kituri de testare deja infectate
Hoții au început asaltul, în plină stare de urgență, asupra cetățenilor! Poliția a intervenit imediat
Autor: Constantin Stoica, redactor
Publicat: 15-04-2020 14:52
Trending

25 sepEconomie
Produsele Lidl care dispar de la raft. Compania a fost dată în judecată, instanța nu le mai permite comercializarea

25 sepSocial
Șoferii care nu vor avea voie să mai staționeze în București, între orele 7.00-9.00 și 17.00-19.00. Ce spune proiectul de lege

25 sepPolitica
Siegfried Mureșan și planul lui pentru creșterea pensiilor. De unde vrea să facă rost de bani propunerea de premier

25 sepEntertainment
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva copiilor săi vitregi. Scandal în familia regretatului Silviu Prigoană, s-a ajuns în instanță

25 sepSocial
„10-20 de ani, vom putea întineri corpurile cu totul”. Moartea ar urma să ajungă doar o opțiune pentru copiii noștri, nu o certitudine

25 sepPolitica
S-a supărat Nicușor Dan că a fost fotografiat sărutându-se cu șatena lui. „O să avem o discuție”. Gafă uriașă la Administrația Prezidențială

25 sepEconomie
Proteste împotriva unui proiect minier de 400 de milioane de euro în Mărginimea Sibiului. Localnicii spun „Plecați acasă!”

25 sepEconomie
Deficitul bugetar a coborât la 2,34% din PIB după primele șapte luni. Alexandru Nazare: „Problema deficitului nu este rezolvată”

25 sepEconomie
Jaf la Hidro Prahova. Curtea de Conturi a descoperit contracte umflate și motorină decontată ilegal

25 sepEconomie
Găselnița Kaufland care va atrage tineretul în magazinele sale. Produsele virale își vor face singure publicitatea, vor dispărea imediat de la raft
Articole Similare

25 sepSocial
Insula Iubirii nu se mai difuzează. Când ar urma să fie redifuzată emisiunea și unde anume

25 sepEntertainment
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva copiilor săi vitregi. Scandal în familia regretatului Silviu Prigoană, s-a ajuns în instanță

25 sepEntertainment
Connect-R, acuzat de hărțuire. De unde a pornit scandalul în care este implicat cântărețulul și legătura cu Părintele Calistrat

25 sepSocial
Vrei să stai gratuit în Laponia? Oferta pe care puțini români o cunosc, cum funcționează

25 sepEconomie



