Puțini știu, însă, că operațiile de schimbare de sex sunt decontate de statul român. Recent, afost posibilă încă o operație de acest gen în România, a ȘASEA. Această intervenție chirurgicală se apropie de suma de 60.000 de euro.
O echipă foarte bună de 10 medici au transformat o femeie într-un bărbat, iar această operație a fost decontată de stat. Acestă intervenție a avut loc la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică și Arsuri București. Pacientul este al șaselea cetățean român care și-a schimbat sexul.
Alte cazuri de români care au apelat la această operație au putu beneficia de decontarea din partea statului.
Aceasta este a șasea operație de acest gen și a fost făcută de dr. Cristian Nițescu. Coordonatorul a vorbit și despre motivul pentru care statul plătește.
„Intervenţia face parte din sistemul DRG, care precizează clar ce acte medicale sunt decontate obligatoriu de Casă”, a declarat acesta.
Transsexualismul are ca unic remediu corelarea prin intervenția chirurgicală a fizicului uman cu trăsăturile psihice diametral opuse, spre deosebire de homosexualism și intersevualism. Transsexualismul este considera a fi o boală care nu are parte de dereglări psihice, potrivit stirimondene.fanatik.ro
„Pe lista de aşteptare mai sunt alte 20 de astfel de cazuri, dar este foarte greu pentru un transsexual să îşi motiveze intenţia”,a spus specialistul profesor doctor Lascăr.
„Intervenţia a fost una de reconstrucţie a neopenisului, operaţie extrem de laborioasă, la care au participat două echipe de doctori.Procesul de schimbare de sex a mai presupus o intervenţie de vaginectomie, adică excizia vaginului, operaţie care a fost făcută în luna noiembrie a anului 2010, dincolo de tratamentul endocrinologic”, a mai spus esteticianul în cadrul unei conferințe de presă.
Vezi și S-a aflat! Ce avere are Liviu Dragnea
Schimbare fără precedent pentru pensionari-Cum vor primi pensiile din 2019
Marea lovitură pe care o plănuiește ANAF! Ce vrea să impoziteze
















