Cunoscutul medic Monica Pop lansează noi acuzații la adresa autorităților statului, pentru gestionarea pandemiei de COVID-19.
O susținătoare a testării în masă, Pop afirmă că banii cheltuiți pe testarea în masă ar fi fost considerabil mai puțin decât cei cheltuiți pe tratamentul din spitale și din secțiile de Terapie Intensivă.
"COSTURILE TESTARII IN MASĂ ERAU CATEGORIC MULT REDUSE FAȚĂ DE CELE ALE TRATAMENTELOR DIN SPITALE SI ,MAI ALES DIN ATI, FF.MARI, (peste 20.000 euro pe pacient)! Uneori, soldate cu deces! PUTEAU TRĂI DACA ERAU TESTATI SI AJUNGEAU LA TIMP!
INFECTATII , VACCINATI SAU NU, ● NETESTATI ● = ZADARNICIREA COMBATERII PANDEMIEI!!!
Se stie ca boala, oricare ar fi, luată din pripă, e mult mai ușor de vindecat. Exact asta fac celelalte tări, dar lipseste la noi!
Prin TESTARE IN MASĂ, omul afla ca e infectat si ia masuri imediat! In rest, f multi întîrzie prezentarea la medic, crezind ca au o raceala simplă! Daca sint vaccinati dar infectați, avind in vedere ca vaccinul dă posibilitatea unei forme mai ușoare, uneori chiar fara simptome , acestia, în baza faptului ca sint vaccinati cu 2-3 doze nu se gindesc ca pot face boala, umbla liberi si îi infecteaza pe cei din jur, vaccinati sau nu!
ARGUMENTELE CELOR CARE SUSTIN CĂ NUMAI VACCINAREA OPRESTE PANDEMIA, NEDORIND SA-I ALATURE TESTAREA IN MASA, ASA CUM FAC TOATE ȚARILE??
AR FI PUTUT SI INCA MAI POT SALVA MULTE VIETI!", spune Monica Pop.
Ieșire a dr. Monica Pop: Costurile testării în masă erau categoric mult reduse față de cele din spitale și ATI
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 23-12-2021 20:52
Trending

02 augActual
Raționalizarea curentului a început în România. În plină criză energetică, Iașul stinge lumina

02 augActual
Amenda de 12.000 de lei pe care o pot lua românii de la curte. Motivul neașteptat pentru care ești sancționat pe loc

11:30Actual
Opritul „doar câteva minute” pe marginea drumului îți aduce amendă. Valoarea sancțiunii a crescut recent

02 augHoroscop
Horoscop săptămânal 3-9 august. Previziuni complete pentru toate zodiile

08:00Actual
Strict interzis la parcare. Primăria Capitalei a anunțat zonele în care șoferii nu mai au voie să-și lase mașinile

02 augEconomie
Planul PPC, Hidroelectrica și al altor furnizori. Un secretar de stat spune dacă cresc sau nu facturile la curent

10:30Actual
Adolescenții fugiți de acasă, fenomen național. Motivele pentru care tinerii se rup de familii

07:00Actual
Bugetarii, în stradă din cauza legii salarizării. De unde au pornit problemele

14:02Actual
Curs valutar BNR 3 august 2026: Euro și dolarul, noi niveluri

02 augEconomie
Rituals deschide 4 magazine dintr-un foc. Cine deține brandul de cosmetice care a „invadat” România
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



