marius budai

sursa foto:  ziarmm.ro

Ieșire a lui Marius Budăi: ‘Nu ne lăudăm cu aceste măsuri. La Ministerul Muncii, pentru compensarea facturilor din energie la consumatorul casnic, am plătit până acum 1,2 miliarde de lei’

Finanțarea pentru al treilea pachet social vine 50% din fonduri nerambursabile și 50% din bugetul de stat, declară la RFI ministrul Muncii, Marius Budăi. El spune că ”suntem după o liberalizare sălbatică a prețurilor din energie” și că Guvernul își propune să apere puterea de cumpărare. ”Cea mai bună protecție socială este existența unui loc de muncă”, afirmă social-democratul.

 

Marius Budăi spune despre bilanțul la șase luni de guvernare că ”ieri (joi) nu a fost o zi de sărbătoare, a fost doar o zi de respect față de cetățenii români, să le prezentăm, într-o perioadă extrem de grea, timp de șase luni ce am reușit, prin ce provocări am trecut și câteva idei de viitor. PSD a intrat la guvernarre într-un moment foarte greu pentru România.

Am preferat să nu fim pragmatici din punct de vedere politic și să stăm pe margine și să ne adunăm procentele, ci să intrăm în bătălie, cum se spune. Considerăm că ne-am adus aportul într-o perioadă grea pentru țară la ceea ce s-a întâmplat și mai ales la grija pentru oameni, dar și pentru cei din mediul de business (…)”.

 

Reporter: Ați anunțat câteva pachete de măsuri sociale și economice, care au venit însă prea târziu și prea timid. Unele măsuri intră în vigoare de-abia acum, la jumătatea anului. De ce nu le-ați luat încă de la începutul anului?

 

Marius Budăi: Cu tot respectul, aici sunteți un pic nedrept. De la momentul în care am negociat intrarea la guvernare, de când discutam intrarea la guvernare, din noiembrie 2021, practic, noi am intrat în Guvern în 25 noiembrie 2021 și de atunci, de la intrarea la guvernare, am venit cu un pachet de măsuri și economice și sociale, pe care le-am impus în programul de guvernare al coaliției și practic, de la 1 ianuarie, noi am intrat într-un pachet social și într-un pachet de măsuri economice, după care am venit cu al doilea pachet social, după care cu al treilea pachet, ”Sprijin pentru România”. Deci suntem într-o dinamică în care noi încercăm să realizăm că trebuie să sprijinim echilibrat și categoriile vulnerabile și cetățenii, dar și mediul privat.

 

”Liberalizarea sălbatică a prețurilor din energie”

Reporter: Ce rezolvă ultimele măsuri sociale și economice anunțate de coaliție?

 

Marius Budăi: În primul și-n primul rând, rezolvă, dacă discutăm de seniorii României, 3,2 milioane de pensionari, cei cu statut de pensionar în România, primesc acest al treilea sprijin. De fapt, dacă pun și majorarea de la început de an, e al patrulea sprijin pentru pensionari. Nu urmărim altceva și fac o mică paranteză, nu ne lăudăm cu aceste măsuri, doar discutăm și facem cunoscut publicului larg, ne dorim să le apărăm puterea de cumpărare.

Suntem după o liberalizare sălbatică în România a prețurilor din energie, accentuată de explozia prețurilor la energie la nivel mondial și trebuie să venim cu măsuri. Vreau să vă spun că numai la Ministerul Muncii, pentru compensarea facturilor din energie la consumatorul casnic, am plătit până acum 1,2 miliarde de lei. Acești 1,2 miliarde de lei nu au ieșit din buzunarele noastre, ale cetățenilor români, ci au rămas practic la noi și Guvernul i-a pus (…). Nu facem altceva decât să fim proactivi, nu să așteptăm să scadă puterea de cumpărare foarte mult și apoi noi să intervenim.

 

Reporter: Dar liberalizarea trebuia făcută. Cât timp mai putea fi amânată?

 

Marius Budăi: Până când se liniștea piața la nivel mondial, noi puteam să nu închidem capacități de producție, cum a fost Mintia închisă, să deschidem alte capacități, pentru că lucrăm acum și avem hidrocentrale la nivel de 80%-90% terminate și să le deschidem și abia atunci, după o discuție, într-un parteneriat onest Guvern, Consiliul Concurenței, ANRE și furnizori, puteam să facem și liberalizarea, dar nu într-o perioadă în care cifrele deja arătau că prețurile vor crește și noi am făcut și liberalizarea.

 

Reporter: Când vor primi pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei ajutorul de 700 de lei și cum, în ce formă?

 

Marius Budăi: Îi vor primi exact ca sprijinul acordat în luna ianuarie, se va regăsi tipărit pe cuponul de pensie și începând cu 1 iulie, în calendarul în care știu că vor primi pensiile acasă, vor primi și aceste sume.

 

Reporter: Deci acești bani vor veni într-o singură tranșă?

 

Marius Budăi: Într-o singură tranșă, în luna iulie, urmând ca tranșele de 250 de lei o dată la două luni să-și continue traseul, o măsură nu o exclude pe alta.

 

Reporter: Acești bani ar trebui, teoretic, să-i ajute pe oameni până la finalul acestui an, dar după aceea ce se va întâmpla? Criza nu se va încheia în decembrie.

 

Marius Budăi: Așa cum discutăm acum și suntem la un al treilea set de măsuri, pentru anumite categorii chiar la al patrulea set de măsuri, vom analiza în continuare, vom fi foarte atenți la toate evoluțiile din punct de vedere economic și din punct de vedere al prețurilor și al stabilității macroeconomice și vom implementa măsuri. Noi preferăm să fim proactivi, nu neapărat reactivi.

 

Reporter: Deci e posibil să veniți cu un nou pachet de măsuri și după perioada de iarnă? Sau chiar și până atunci?

 

Marius Budăi: Dacă situația o impune, cu siguranță. Noi nu vrem să lăsăm pe nimeni în urmă, cum se spune în popor, suntem într-o perioadă extrem de grea și repet, trebuie să avem această abordare echilibrată între a sprijini resursa umană, dar și capitalul românesc.

 

De unde vin banii pentru măsurile sociale?

Reporter: Dar de unde luați banii pentru aceste măsuri? Ele costă, iar bugetul e deja într-o situație dramatică, trebuie să ne corectăm deficitul bugetar.

 

Marius Budăi: Pentru al treilea pachet social finanțarea vine 50% din fonduri nerambursabile și 50% din bugetul de stat. Pentru măsura aceasta de 700 de lei, 100% din bugetul de stat. Dacă nu am fi identificat sursa de finanțare, nu am fi scris măsura. De la Ministerul Muncii, ieri, deja, Ordonanța de Urgență pentru cei 700 de lei a ieșit în avizare interministerială. Sper eu că vom obține avizele imediat, ca săptămâna viitoare să pot avea baza legală deja trecută prin ședința de Guvern și să începem activitatea, pentru a putea intra în grafic cu 1 iulie, așa cum a hotărât coaliția.

 

Reporter: Dar aceste cheltuieli nu vor pune o presiune și mai mare pe buget? Repet, situația este dramatică și nu o spunem noi, ci analiștii economici și financiari. Cât mai poate să reziste bugetul?

 

Marius Budăi: Păi, am avut și o creștere economică peste așteptări, asta înseamnă și încasări la bugetul de stat peste așteptări. Situația este critică, într-adevăr, dar asta nu înseamnă că Guvernul trebuie să stea cu mâinile în sân și să se uite la cetățenii săi cum suferă.

 

Reporter: Ați avut o creștere economică peste așteptări în primul trimestru, dar mai toate instituțiile internaționale au înjumătățit prognoza de creștere economică pentru acest an, deci situația se va schimba.

 

Marius Budăi: Noi trebuie să fim proactivi, să mergem țintit cu măsurile noastre, să ne sprijinim cetățenii, să ne sprijinim mediul de afaceri, să apărăm în primă fază locurile de muncă, pentru că eu am o credință și eu sunt convins că cea mai bună protecție socială este existența unui loc de muncă. Dacă vom lua măsurile echilibrate, așa cum le-am luat până acum, cu siguranță vom depăși și această situație, conform rfi.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare