IGPR: Percheziție în forță la Şeful Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 10-10-2020 12:15

Actualizat: 10-10-2020 12:38

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Anchetatorii efectuează sâmbătă percheziții la casa șefului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Laurențiu Baranga, acesta fiind cercetat într-un dosar de înșelăciune.


Perchezițiile au loc la casa lui Baranga din Râmnicu Vâlcea, potrivit Digi24
, informație confirmată și de IGPR. Acesta și-a luat diploma de bacalaureat la vârsta de 32 de ani, respectiv în 1999.

 Laurențiu Baranga și-a prezentat demisia din funcția de președinte al Oficiului National de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor joi, 8 octombrie 2020. Demisia a fost înaintată la Ministerul Finanțelor Publice.


”La data de 10 octombrie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice-I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, efectuează o percheziție domiciliară, în municipiul Râmnicu Vâlcea.Activitatea se desfășoară la domiciliul declarat al unui funcționar public, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. Operațiunea beneficiază de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.

Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea și menținerea în eroare a mai multor instituții publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate și care ulterior au fost desființate de către instanțele judecătorești competente”, se arată în comuicatul IGPR.

Sursa citată precizează că, în baza documentelor de studii falsificate, persoana cercetată a ocupat o funcție importantă în cadrul unei instituții publice, activează în cadrul unor instituții de învățământ superior, iar în prezent deține o funcție publică de rang înalt.Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizațiile brute încasate de la unii angajatori, urmând a fi completat în funcție de întregul material probator ce se va administra în cauză.


Baranga va fi dus la sediul Inspectoratului General al Poliției Române.Barnaga a fost numit la conducerea Oficiului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor la începutul unii septembrie, prin decizie a premierului Ludovic Orban.


Potrivit CV-ului, el a absolvit bacalaureatul la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din București, la vârsta de 32 de ani. Ulterior, acesta obținut mai multe titluri și diplome, inclusiv doctor al Universității Valahia din Târgoviște și cursant la Colegiul Național de Apărare, ARACIS, Colegiul Național de Afaceri Interne, informează  HotNews.


Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri