Într-o perioadă în care majoritatea companiilor de pe piața locală dau înapoi, fiind afectate de pandemia de coronavirus, editura Didactica Publishing House face o investiție curajoasă.
Florentina Ion, fondator și director general Didactica Publishing House, anunță o investiție de un milion de euro în acest an.
Potrivit unui sondaj lansat de Editura Didactica Publishing House, 66% dintre părinți au precizat că printre activitățile făcute acasă cu copiii se numără cititul. De altfel, datele mai arată că 93% dintre părinți achiziționează cărți, jocuri și materiale educaționale alternative pentru a-i ajuta pe copii să aprofundeze diferite noțiuni.
„Doar pentru această primăvară avem programate pentru apariție 70 de noi titluri, iar până la finalul anului estimăm aproximativ 200 de titluri adăugate în portofoliu, cu o investiție totală de 1 milion de euro. Ne axăm pe seriile dedicate lecturii, pe jocuri educaționale, pe cărți care păstează un format atipic și ilustrații spectaculoase. Știm că pentru a-i atrage pe copii spre lectură și învățare prin joc este nevoie să le oferim o experiență specială începând cu coperta cărții“, a precizat Florentina Ion, fondator și director general Didactica Publishing House, conform Forbes.
Printre noile apariții din această primă parte a anului se numără o nouă serie – Vreau să înțeleg – care promovează înțelegerea și acceptarea copiilor cu diferite deficiențe și eliminarea discriminărilor, cărți de tip enciclopedie, dar și romane celebre, în versiuni adaptate și ilustrate.
De asemenea, în perioada următoare vor fi lansate două noi seturi de hărți mentale, orientate către învățarea unei limbi străine, respectiv aprofundarea operațiilor matematice.
Cu o experiență de peste 17 ani pe piața educațională din România, Editura Didactica Publishing House a livrat până acum peste 15 milioane de cărți, jocuri, reviste și resurse educative. În total, portofoliul editurii numără peste 2.000 de titluri.
Mutare impresionantă! În vremuri de pandemie, o companie românească pune la bătaie 1 milion de euro!
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 22-04-2021 12:10
Trending

26 sepSocial
Ninge în aceste orașe din România, din 10 octombrie. Meteorologii au anunțat zonele în care temperaturile scad considerabil

26 sepSocial
Rămâi fără pensie dacă lucrezi, în aceste situații. Plata ți se suspendă automat, este lege

26 sepSocial
Cât consumă încărcătorul telefonului tău, dacă doar îl lași în priză. Nu contează că mobilul nu este conectat

26 sepSocial
Unde va fi înnmormântat Viorel Lis. Anunțul făcut de Oana, soția fostului primar al Capitalei, despre planul politicianului

26 sepSocial
Milioane de mașini de la Volkswagen și Audi, rechemate în service. Problema pe care o au, vezi dacă ești printre posesorii afectați

26 sepSocial
Cum poți beneficia de analize medicale gratuite. Lista controalelor anuale pe care orice român ar trebui să le facă, multe sunt decontate de CNAS

26 sepSocial
Radare fixe noi în România. Șoferii primesc amenda direct acasă și lista zonelor unde sunt amplasate

26 sepPolitica
Elena Udrea lansează acuzații grave către Siegfried Mureșan. Fostul ministru al turismului l-a criticat pe viitorul posibil premier

26 sepSocial
Horoscop de weekend. Top 5 zodii care vor avea un final de săptămână excelent, pe plan financiar

26 sepPolitica
Alina Gorghiu, după desemnarea lui Siegfried Mureșan: Nu văd cele 233 de voturi pentru Guvern. Ce spune despre negocieri
Articole Similare

10:00Economie
Tichete de masă 2026. Valoarea actuală, reglementări și ce se schimbă pentru angajați

07:00Economie
Pensii speciale în 2026. Cine le primește și care sunt cuantumurile, conform datelor oficiale

26 sepEconomie
Cât costă taxa turistică în marile orașe. Brașov, Cluj, Sibiu, București și diferențele de la o localitate la alta

26 sepEconomie
Credit ipotecar vs. Prima Casă în 2026. Ghid complet pentru cumpărători și diferențele care contează

26 sepEconomie



