Patru companii care dețin circa 95% din piața legală a tutunului au virat în 2021 la bugetul statului român peste 19,85 miliarde lei, în creștere cu 13% față de 2020. Suma reprezintă accize, TVA și alte taxe și contribuții.
„În 2021, JTI Romania a virat la buget sume cu peste 14% mai mari comparativ cu 2020. În ciuda restricțiilor impuse de pandemie, am reușit să creștem contribuțiile pentru că piața neagră s-a menținut sub media europeană, iar cadrul de reglementare nu a suferit schimbări majore și neplanificate. Statul s-a putut baza pe acest sector rezilient într-o perioadă de incertitudini fără precedent. Dată fiind importanța industriei pentru economie, considerăm că, pentru o abordare echilibrată a reglementărilor în domeniu, este nevoie de coordonarea acestuia de către Ministerul Economiei, al Finanțelor sau al Agriculturii sau de către un comitet interministerial din care să facă parte și Ministerul Sănătății care, prin natura lucrurilor, are o perspectivă mai radicală față de acest sector. Pentru a continua să contribuim pozitiv în toate domeniile economice – venituri bugetare, exporturi, investiții, piața muncii – nu cerem nimic de la stat, care e principalul beneficiar al acestei industrii, ci doar normalitate și stabilitate”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova și Bulgaria.
„Ne bucurăm să raportăm și în acest an creșterea taxelor virate la bugetul de stat. Aceasta este rezultatul muncii depuse de oamenii noștri, al spiritului lor de adaptare la o perioadă dificilă, dar și la transformarea prin care trece compania. Este, de asemenea, rezultatul a ceea ce am început în urmă cu aproape 30 de ani: demararea unor investiții importante în România și desfășurarea activității în mod responsabil și sustenabil. Tot ceea ce facem este pe termen lung și are în vedere oamenii și societatea în care trăim, dovezi ale angajamentului companiei de a construi un viitor fără fum. Doar în ultimul an investițiile Philip Morris International în România au ajuns la aproape 100 de milioane de dolari. Din 2017, până în prezent, 500 de milioane de dolari au fost investiți în fabrica noastră din Otopeni. În perioada 2022-2023, PMI va mai investi peste 100 de milioane de dolari și va continua să dezvolte capacitățile de producție. Pentru a îndeplini ceea ce ne-am propus avem nevoie și din partea autorităților de o perspectivă pe termen mediu și lung a politicii fiscale și de un cadru de reglementare stabil”, a declarat Dragoș Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.
„Circa 75% din prețul unui pachet de țigarete înseamnă taxe virate la stat, ca urmare predictibilitatea politicii fiscale este esențială pentru sectorul tutunului. Așa cum s-a văzut în trecut, în perioadele în care accizele s-au majorat după un calendar anunțat dinainte, veniturile bugetare au crescut. În schimb, majorările bruște și neplanificate ale accizei, reflectate ulterior în prețul pachetului care poate depăși puterea de cumpărare a consumatorilor, au drept consecință expansiunea contrabandei. Chiar și la un nivel de sub 10%, prejudiciul adus bugetului de piața neagră ajunge la 2 miliarde de lei. Așadar, este nevoie ca acest sector să fie considerat de importanță strategică pentru economia României și tratat ca atare de autoritățile care îl reglementează”, a declarat Adrian Pirau, Market Manager, Imperial Tobacco Distribution Romania.
Pe plan local, cele patru companii - BAT, JTI, PMI și Imperial Tobacco - angajează direct aproape 5.000 de salariați, având în România trei fabrici. În 2020, pe fondul scăderii veniturilor din energie, industria tutunului a devenit cel mai solid contribuabil la buget. De asemenea, tot în 2020, România a devenit al doilea producător european de țigarete, după Polonia și la egalitate cu Germania. Potrivit INS, în 2021 totalul exporturilor de produse din tutun a fost de peste 1,34 miliarde de euro, contribuția pozitivă a tutunului la balanța de plăți fiind de circa un miliard de euro.
Pentru a putea continua creșterea, inclusiv a contribuțiilor la buget, producătorii solicită asigurarea predictibilității fiscale pe termen mediu, prin adoptarea din vreme a unui nou calendar de accizare.
Într-un scenariu optimist luat în calcul de ASPES (Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale), sectorul tutunului ar putea contribui la economia românească cu 5,7 miliarde de euro anual, ceea ce ar însemna 2,56% din Produsul Intern Brut (PIB), dacă nu ar mai fi introduse noi restricții pentru piața legală, cadrul fiscal ar fi predictibil, iar comerțul ilegal s-ar menține la sub 10%.
Industria tutunului a virat la buget aproape 20 miliarde lei în 2021
Autor: Redactia bugetul.ro
Publicat: 10-05-2022 12:23
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

13:00Social
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



