sursa foto:  adevarul.ro

Informații bombă! Ce le cerea Kovesi procurorilor- Totul despre colaborarea cu SRI

Dezvăluiri bombă despre Kovesi. Au apărut informații importante despre cum proceda Laura Codruța Kovesi pe vremea când era procuror general.

Este vorba despre colaborarea dintre procurori şi ofiţerii de informaţii . Documentul a fost trimis la parchetele din ţară, pentru formularea de observaţii, urmând să ajungă în cel mai scurt timp şi pe masa membrilor CSM. Potrivit unui document citat de stiripesurse, procurorii ofereau SRI informaţii în baza articolului 6 al Protocolului SRI-PÎCCJ din 2009, semnat de Gabriela Scutea, în locul prim-adjunctului procurorului general, Tiberiu Niţu, şi de prim-adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, şi aprobat de procurorul general Laura Codruţa Kovesi şi de directorul SRI George Maior.

Potrivit articolului 6 al protocolului, procurorii aveau următoarele obligaţii: „(1) Comunică, în mod operativ, dar nu mai târziu de 60 de zile, modul de valorificare a informaţiilor sau sesizărilor primite de la Serviciu, referitoare la infracţiunile prevăzute în art. 2, cu excepţia cazurilor în care, înainte de împlinirea termenului menţionat, se solicită informaţii suplimentare în legătură cu cauza. (2) Termenul de 60 de zile curge de la data înregistrării informării sau sesizării la Parchet.

”Potrivit constatărilor inspectorilor judiciari, procurorii ofereau informaţii către SRI fără o atenţie prea mare la baza legală pentru un asemenea gest, invocând de multe ori general protocolul SRI-PÎCCJ. Raportul IJ vorbeşte şi despre o adresă trimisă de procurorul general Kovesi, prin care li se cerea procurorilor să-l informeze pe generalul Florian Coldea „în cauze de interes operativ”.

„De altfel, la una dintre unităţile de parchet verificate în mod direct, a fost identificată o adresă a PÎCCJ – Cabinet Procuror General datând din 12 iulie 2012 prin care se solicita, în mod imperativ şi în interesul celerităţii comunicării şi coordonării, ca înştiinţările efectuate potrivit art. 6 din protocol să fie adresate UM 0198 Bucureşti, iar în cauze de interes operativ către primul adjunct al directorului SRI”, se arată în raportul Inspecţiei Judiciare.

Acelaşi raport precizează că procurorul-şef al DIICOT din 2011, Codruţ Olaru, actual membru al CSM, i-a trasmis generalului Coldea un întreg rechizitoriu, în format electronic.

Alături de „echipele mixte” şi „planurile comune de acţiune”, despre care se vorbeşte în raport, transmiterea de informaţii „de interes operativ” de la procurori către ofiţerii SRI poate ridica semne de întrebare din perspectiva articolului 7 al Legii 303/2004:

„(1)Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex personalului de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informaţii.

(2)Încălcarea dispoziţiilor alin. (1) conduce la eliberarea din funcţia deţinută, inclusiv cea de judecător sau procuror.

(3)Persoanele prevăzute la alin. (1) completează anual o declaraţie olografă pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost şi nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai niciunui serviciu de informaţii. Declaraţiile se depun şi se arhivează la compartimentul de resurse umane.”

Controlul tematic efectuat de inspectorii judiciari a fost realizat ca urmare a adresei preşedintelui CSM nr. 9967/2018 şi prin ordin al inspectorului-şef. Controlul a vizat modalitatea de aplicare a Protocolului de cooperare încheiat între PÎCCJ şi SRI în cursul anului 2009, declasificat în martie 2018.

Citește și:

Alertă De azi, e obligatoriu! Modificare-cheie în privința salariaților din România

EXCLUSIV Cine finanțează ONG-ul Declic, cel care a organizat mega-protestul ‘Toți pentru Europa’

Liviu Dragnea face o nouă promisiune! Mii de români vor primi mai mulți bani

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare