Inspectorii din cadrul Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au efectuate controale stricte la sute de stații de carburant din rețeaua OMV-Petrom aflate pe teritoriul țării noastre. A fost verificat modul de calibrare a pompelor și cantitatea netă de combustibil care este vândută clienților. Controalele vizează însă și magazinele stațiilor de alimentare, în ceea ce privește produsele alimentare și nealimentare.
(VEZI ȘI: Se dau banii înapoi de la Raiffeisen Bank. ANPC, mesaj clar pentru clienții din România care au împrumuturi la această bancă)
Controale ANPC la sute de stații OMV-Petrom
Horia Constantinescu, președintele ANPC, a anunțat că această amplă operațiune are ca principal scop alinierea serviciilor oferite de marile companii în țara noastră la cele din restul statelor europene. Totodată, acesta a explicat că inspectorii verifică modul în care se desfășoară activitatea în cadrul stațiilor OMV-Petrom din România.
„Controalele vizează compania, atât varianta austriacă, dar și varianta românească, adică Petrom – OMV. Este verificat modul în care acestea își desfășoară activitatea, plecând de la siguranța alimentării cu combustibil, până la modul în care este comercializat. Înțeleg, cel puțin în această fază intermediară, că la acest moment peste 10 stații au fost oprite temporar de la prestarea de servicii.
Această acţiune amplă are în vedere dorinţa noastră permanentă de a învăţa de la cei mai buni. Aşa cum am văzut în ultima perioadă, mai multe state europene ne atrag atenţia că nu suntem încă pregătiţi să accedem la toate sistemele lor. În urma acţiunii, ne dăm seama că nici operatorii lor economici de marcă nu sunt pregătiţi pentru ţara noastră, aşa cum ne aşteptam. Să ridice piatra cel fără de păcat spune religia creştină. Le oferim acest studiu de caz pentru a ne ajuta prin a ne spune dacă lor le plac imaginile realizate în cadrul acţiunii”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
Ce sancțiuni au aplicat inspectorii ANPC
Conform unui comunicat emis de ANPC, până în acest moment au fost verificate 197 de stații OMV-Petrom, acțiunea fiind încă în curs la cea mai mare parte dintre acestea.
În urma neregulilor constatate până în prezent, comisarii ANPC au aplicat amenzi contravenționale în valoare de peste 340.000 lei şi 5 avertismente. Totodată, a fost stabilită oprirea definitivă de la comercializare a unor produse în valoare de peste 30.000 lei. În plus, pentru 11 stații, prestarea serviciilor a fost oprită temporar, până la remedierea deficiențelor. Inspectorii ANPC au făcut și o propunere de închidere a unei stații de carburant pentru o perioadă de până la 6 luni.
(NU RATA: Se întâmplă în România! Gândaci, mizerie și mucegai la un restaurant de fițe! Inspectorilor ANPC nu le-a venit să creadă ce au găsit acolo! Imaginile sunt revoltătoare!)


















