Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, instituție aflată sub bagheta Violetei Alexandru, ministru al Muncii, precizează că 99,95% din cuantumul plăților realizate în perioada stării de urgență, pentru măsurile de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice SARS-CoV-2, au fost plăți conforme.
Referitor la activitatea ANOFM, raportul Curții de Conturi “Gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgență”, realizat la solicitarea Parlamentului României, prevede că: „s-a desfășurat în condiții de respectare a atribuțiilor legale, asigurându-se continuitatea, deși sarcinile specifice suplimentare au dublat volumul de lucru și au fost puse în aplicare fără o suplimentare a personalului existent, printr-o angajare totală a întregului personal, prin ore suplimentare, inclusiv în perioada sărbătorilor legale și prin optimizarea fluxurilor și procedurilor de lucru.”
Având în vedere concluzia raportului Curții de Conturi, potrivit căreia 99,95% din cuantumul plăților realizate de ANOFM pentru măsurile de sprijin stabilite de guvern în perioada stării de urgență, respectiv pentru plata șomajului tehnic în condițiile art. XI din OUG nr.30/2020 și pentru plata indemnizației pentru zile libere acordate părinților în condițiile Legii 19/2020, ANOFM precizează că întreg procesul s-a desfășurat într-o manieră rapidă și eficientă, mulțumind pe această cale angajaților și partenerilor săi instituționali, pentru implicarea și colaborarea din ultimele luni.
Vezi și
SURSE Cum vrea Dan Barna să-l ‘împingă pe scări’ pe Nicușor Dan: Miza din spatele cortinei
SURSE Oamenii care trag sforile pentru Ludovic Orban! Încă o piesă din puzzle-ul racolărilor făcute de PNL de la PSD
Instituția aflată sub comanda Violetei Alexandru reacționează la raportul Curții de Conturi: Întreg procesul s-a desfășurat într-o manieră rapidă și eficientă
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 12-08-2020 12:51
Trending

07 febActual
George Simion, băut în timpul interviului. Acuzații neașteptate aduse liderului AUR de către controversatul Dragoș Sprînceană

07 febActual
Casa bătrânească a miliardarilor Pavăl de la Dedeman. De ce locuința este importantă pentru cei mai bogați frați din România

07 febExterne
"Furtună" la Casa Albă: Trump șterge videoclipul rasist cu soții Obama, dar scandalul ia amploare globală

07 febExterne
Farfuriile zburătoare ale Chinei vor invada cerul. Mega-planul pe care asiaticii îl au pentru a intimida Statele Unite ale Americii

07 febActual
DNA vrea putere totală pe magistrați: Marius Voineag cere competența exclusivă de anchetare a judecătorilor

07 febActual
Cele mai scumpe case din România. Cât costă proprietățile puse la vânzare și unde se află

07 febActual
Cuibușorul lui Nicolae Ceaușescu, vândut pe bani buni de neamurile primarului din Buzău. Fostul dictator îl folosea la vânătoare

07 febExterne
Atacuri cu drone și rachete rusești în partea vestică a Ucrainei. Centrala termică Burshtyn a primit o lovitură puternică

07 febActual
Legătura controversată dintre „negustorul morții” și Armata Română. Cine a fost Basil Zaharoff

07 febActual
Lensa s-a ales cu o amendă de zeci de mii de euro de la ANSPDCP. Un utilizator a depus o sesizare, iar investigația a fost demarată
Articole Similare

07 febEconomie
BNR avertizează asupra riscurilor economice din 2026. Ce spun băncile despre taxe, credite și piața muncii
07 febEconomie
Greșeală de 44 de miliarde de dolari: O bursă crypto a trimis din greșeală o avere utilizatorilor săi

06 febEconomie
Majorările de taxe din 2025 au adus încasări record la bugetul de stat

06 febEconomie
Euro ar putea deveni mai puternic la nivel global. UE analizează stablecoins în euro

06 febEconomie



