''Le urăm 'Bun venit' partenerilor noștri de la Air Canada și ne bucurăm că au ales Aeroportul Henri Coandă București drept cea mai nouă destinație. Air Canada este una dintre cele mai prestigioase companii aeriene din lume, iar includerea Bucureștiului pe lista destinațiilor acestei companii aeriene este o dovadă de încredere în calitatea serviciilor pe care le oferim, precum și o confirmare a faptului că Aeroportul Internațional Henri Coandă București devine un centru relevant de interes pe harta aviației internaționale. Echipa CNAB este dedicată total pasagerilor și companiilor aeriene și am convingerea că acest parteneriat cu Air Canada este un început de bun augur pentru proiectele de anvergură pe care le-am pregătit'', a declarat directorul general al CNAB, Bogdan Mîndrescu, citat în comunicatul CNAB remis AGERPRES.
Pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București operează 47 de companii aeriene către 103 de destinații.
Compania Air Canada va opera zborurile directe pe Aeroportul Henri Coandă cu aeronave Boeing 767. Primele zboruri directe Air Canada spre/dinspre România sunt: Montreal — București: 7 iunie, București — Montreal: 8 iunie, Toronto — București: 9 iunie, București — Toronto: 10 iunie.
Începând cu data de 1 mai 2017, românii care dețin o viză validă pentru SUA sau au primit o viză pentru Canada în ultimii 10 ani pot călători fără vize, iar, de la 1 decembrie 2017, toți cetățenii români vor putea merge în Canada fără viză.
Vezi și Adrian Mutu se căsătorește! Cărui post de televiziune și pentru ce sumă își va vinde briliantul nunta
Un tezaur este în pericol! Cum riscă România să piardă aproape 360 de miliarde de euro
Miliardarul Jeff Bezos vine în România? Ce cunoscut lanț de supermarketuri ar vrea să cumpere


















