Cu siguranță toți cunoașteți renumita cafea Jacobs, mai ales că este cel mai vândut brand din această industrie în România. Ei bine, inventatorul ei a fost Johann Jacobs în 1985. De atunci afacerea s-a extins și a rămas în familie. Datorită lui Silviu Savin, milionarii au investit în România 15 milioane de euro în imobiliare, iar acum urmează să mai investească 70 de milioane în clinice medicale.
La finalul lunii trecute, investitorul a deschis primul centru de radioterapie MedEuropa în Constanţa, după o investiţie de peste 5 mil. euro, asigurată integral din capital propriu. Dezvoltarea proiectului a demarat în urmă cu doi ani prin obţinerea autorizaţiilor necesare. Construcţia centrului s-a desfăşurat pe parcursul a zece luni şi a fost urmată de instalarea echipamentelor şi de obţinerea autorizaţiilor necesare funcţionării, eliberate de către autorităţile locale, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare precum şi de către Ministerul Sănătăţii, potrivit Capital.
Elveţienii intenţionează să dezvolte o reţea de până la zece clinici de radioterapie în decursul a cinci ani. Dezvoltarea următoarei clinici MedEuropa este în derulare la Bucureşti, urmând ca această clinică să fie finalizată în trimestrul al treilea din 2019. În România sunt diagnosticaţi anual, conform statisticilor medicale, peste 100.000 de pacienţi noi cu afecţiuni oncologice, iar, conform protocoalelor de practică medicală, peste 60% dintre aceştia ar trebui să aibă inclusă radioterapia că metodă de tratament.
Citește și...
Lovitură fără precedent pentru șoferi: Ce vor fi obligați să facă medicii-Mii de persoane ar putea rămâne fără permis
Dezvăluiri despre lupta cu Statul Paralel și bezelele trimise lui Kovesi- Adevăratul scop al lui Liviu Dragnea
Investiție străină de 70 de milioane de euro! Ce personaj celebru deschide un lanț de clinici în România
Trending

11:23Actual
România a avut propriul Jeffrey Epstein care nu a ajuns niciodată atât de celebru. Acționa prin intermediul unei agenții de modeling ca să-și racoleze victimele pentru politicieni și vedete

09:28Actual
Românul angajat la stat care câștigă 2.800 de lei pe zi, de luni până vineri. Încasează bani din 11 locuri diferite

16:48Politica
Nicușor Dan anunță că numirea șefilor serviciilor secrete va avea loc în curând și spune că are câte cinci nume pentru fiecare funcție

11:59Economie
Reforma lui Bolojan trece prin OUG. Dispar mii de posturi de șefi, sporurile se taie, instituțiile se comasează

08:49Actual
Cum a ajuns Mirabela la tribunal din cauza lui Nicușor Dan. Una dintre cele mai ciudate situații în care a fost implicat cuplul prezidențial s-a consumat în fața judecătorilor

13:57Politica
Liberalul care anunță ruptura coaliției. Acuzații serioase lansate în direcția aliaților social-democrați

14:15Actual
Cod portocaliu de ninsori în București: Strat de 50 de centimetri și viscol năprasnic

11:55Actual
Transformarea care are în prim-plan primul hipermarket din România. Carrefour Militari, de la o locație luată cu asalt, la o parcare goală

07:58Social
Trufandaua de pe tarabele din Obor. Bucureștenii se înghesuie să cumpere produsele

15:05Actual



