Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, și Elena Udrea au fost condamnate la închisoare cu executare. Ioana Băsescu a primit cinci ani de închisoare cu executare.
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă.
Totodată, în același dosar, jurnalistul Dan Andronic a fost achitat.
Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009, scrie Agerpres.
Udrea a primit mai multe pedepse, cuprinse între 3 şi 6 ani, pentru săvârşirea celor două infracţiuni. Instanţa le-a contopit, iar la condamnarea cea mai grea, de 6 ani, a fost adăugat un spor, urmând ca ea să execute în final 8 ani închisoare.
Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnată marţi de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor în dosarul privind finanţarea campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009.
Ioana Băsecu a primit o pedeapsă de 3 ani pentru instigare la delapidare şi două pedepse pentru instigare la spălarea banilor, de 3 şi 5 ani, acestea au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 5 ani cu executare.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Vezi și
Cine este și cum arată criminalul din Onești – Foto și cu soția sa
EXCLUSIV Polițiștii anunță că vor face show la ministerul Ralucăi Turcan! Va fi un miting cum își dorește Cîțu, cu măști speciale pe gură!
Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, și Elena Udrea, condamnate la închisoare cu executare!
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

circa 1 oră în urmăActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual



