Jurnalista Ioana Ene Dogioiu lansează un atac neașteptat la adresa Coliției PNL-USR-PLUS, cu privire la situația din interiorul Direcției Naționale Anticorupție.
Într-un editorial publicat pe spotmedia.ro, Ene Dogioiu acuză că în această perioadă, sub Guvern PNL-USR-PLUS, DNA-ul arată mai rău ca în vremea Guvernului PSD, în spatele căruia se afla Liviu Dragnea.
„În epoca Dragnea, și PNL, dar mai ales USR-PLUS au avut ca principală temă Justiția, cu un accent important pe anticorupție. Acum cele două sunt la putere, USR-PLUS are Ministerul Justiției, iar premierul Cîțu s-a angajat la Bruxelles să consolideze cadrul anticorupției, ca parte a PNRR.
În realitate, DNA este într-o situație mai proastă decât era în perioada lui Dragnea, pe de-o parte, pentru că avariile legislative provocate de PSD nu au fost reparate, pe de altă parte, din cauza unei grave și paralizante subfinanțări, după cum a explicat procurorul-șef Crin Bologa în Piața Victoriei la Europa FM.
DNA lucrează cu numai 60% dintre procurori și se îndreaptă spre 50%. Asta în primul rând din cauza creșterii vechimii necesare pentru a lucra în DNA. Procurorii care nu o aveau au plecat, alții nu au mai venit, din cei rămași unii s-au pensionat”, scrie Ioana Ene Dogioiu.
Vezi și
Foto. Doar în România se poate așa ceva! Bătaie de joc pe bani publici!
Atac la Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR: ‘Cîțu și Turcan deschid nunta. Valsul diminuărilor salariale’
EXCLUSIV Situație halucinantă în mandatul lui Lucian Bode la MAI! După ce șeful Internelor a anulat concursul, Poliția Capitalei stă de 4 luni fără director general!
Ioana Ene Dogioiu, analiză dură: DNA în vremea PNL-USR-PLUS, mai rău ca în vremea lui Dragnea
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



