Președintele Klaus Iohannis a declarat că ”din această campanie electorală nu lipsesc iniţiativele complet demagogice, cu măriri de venituri inaplicabile pentru diverse categorii sociale”.
"Campania electorală a început deja şi, chiar dacă este una atipică, partidele şi candidaţii îşi pot prezenta public proiectele lor. Din păcate, nici din această campanie electorală nu lipsesc iniţiativele complet demagogice, cu măriri de venituri inaplicabile pentru diverse categorii sociale. E o întrecere zilele acestea în Parlament în votarea unor astfel de proiecte, campionul populismului fără acoperire fiind, ca de obicei, Partidul Social Democrat. Fac, de aceea, un apel la decenţă politică. Crearea de false aşteptări, imposibil de susţinut economic sau contestarea unor măsuri sanitare care îşi dovedesc eficienţa sunt practici electorale toxice, care fac rău oamenilor", a arătat preşedintele, în cadrul unei conferinţe de presă.
Iohannis i-a îndemnat pe români să se informeze, să compare ofertele şi proiectele electorale şi să aleagă în cunoştinţă de cauză.
"Comunităţile noastre vor creşte şi se vor dezvolta prin grija şi responsabilitatea fiecăruia dintre noi, votându-i pe cei care ne-au câştigat încrederea şi ne reprezintă cel mai bine", a spus Iohannis.
Iohannis a reamintit că alegerile au fost deja amânate din cauza epidemiei şi a menţionat că au fost luate măsuri care permit desfăşurarea scrutinului, astfel încât cetăţenii care vin la vot să fie protejaţi.
"Nu ştim, în acest moment, cât va mai dura pandemia şi tocmai de aceea alegerile locale nu mai pot fi amânate pe termen nedefinit. Provizoratul şi lipsa de legitimitate a aleşilor care şi-au finalizat de luni bune mandatul acordat de cetăţeni dăunează atât comunităţilor locale, cât şi democraţiei noastre în ansamblu", a menţionat preşedintele.
Citește și:
‘Omul nou’ pe care Alianța 2020 vrea să-l facă primar! A fost viceprimar PNL, înainte de a fi ‘racolat’ de USR, și a ‘gustat din plin’ contracte cu statul
EXCLUSIV În Capitală, ca-n Vestul Sălbatic! Bandiți mascați golesc rafturile magazinelor
Creștere explozivă a averii în doar două luni! Anonimul candidat al USR-PLUS care a devenit milionar, după ce a intrat













