Klaus Iohannis, președintele României, a făcut declarații cu privire la cazul magistraților și jurnaliștilor filați, dar și despre ”serviciul secret paralel camuflat într-o divizie de paparazzi.”
Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat despre cazul jurnaliștilor și magistraților filați, înregistrați și intimidați de o televiziune de nișă, numită în presă ”serviciu secret paralel camuflat într-o divizie de paparazzi.” Unul dintre jurnaliștii vizați i-a cerut președintelui să se delimiteze de această situație ce pare a fi coordonată/acceptată de instituții ale statului.
Întrebat, în această situație, dacă mai e nevoie de presă liberă, președintele a răspuns:
”Una la mână: presă liberă, DA! Și ca să nu mergem mai departe decât întâlnirile noastre, știți foarte bine că și în întâlnirile transmise public, cât și în cele informale vă încurajez întotdeauna să vă exprimați liber. Unii chiar o faceți. În acest sens, aștept ca presa să devină mai independentă, mai liberă și să trateze mai deschis toate subiectele, dar ceea ce ați menționat, faptul că cineva reclamă că a fost filat, au încercat unii să intimideze persoane din Justiție, așa ceva nu pot să accept. Iar dacă astfel de situații au existat, eu solicit celor vizați să sesizeze urgent organele abilitate, pentru a se verifica și a se lua măsuri ferme. Independența Justiției este nenegociabilă și libertatea persoanei, de asemenea. Astfel de situații, dacă ar fi și dacă s-ar confirma, sunt intolerabile, pur și simplu”.
Vezi și:
Nebunie în MAI! Marcel Vela amputează drepturile polițiștilor? ‘Conduce la conflicte ireconciliabile’
Vești bune pentru români! Din februarie, apare o nouă pensie
EXCLUSIV Susținere totală pentru un cunoscut șef de la ANPC: Gabriela Firea, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu își dau mâna
Iohannis face dezvăluiri cu privire la magistrații și jurnaliștii filați!
Trending

18:10Actual
Baza militară de la Deveselu a fost ridicată la nivelul de alertă „BRAVO” pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

15:34Actual
Andrei Caramitru strigă: 'PÂRNAIE. Multă pârnaie". Progresistul a găsit vinovații pentru problemele economice ale României

22:56Politica
Călin Georgescu și-a făcut partid. Nume cu greutate printre fondatorii „România Românilor”

09:37Actual
Domeniul care te face miliardar. Tot mai mulți oameni cu bani investesc în industria viitorului

08:59Actual
Mircea Băsescu își dorește ca românii să nu-l mai identifice cu un infractor. Ce a făcut după ce a ieșit din pușcărie

08:17Actual
Epoca AI e gata să înceapă. Șeful Microsoft recunoaște că prezența oamenilor nu mai e necesară

14:20Actual
Efectele războiului din Orientul Mijlociu sunt mai grave decât se estima. Avertismentul unui reputat economist le dă fiori românilor: „Ne jucăm cu focul”

12:13Externe
Marea dilemă a lui Donald Trump. Președintele american nu știe pe cine să numească în fruntea Iranului după asasinarea ayatollahului Kamenei

10:38Actual
A început cheta Patriarhului Daniel. Șeful Bisericii Ortodoxe Române îi îndeamnă pe credincioși să dea bani pentru finalizarea lucrărilor de pictură în mozaic ale Catedralei Naționale

14:44Actual



