iohannis

sursa foto:  octavpelin.wordpress.com

Iohannis a semnat decretul! Ce lege importantă a fost promulgată și ce va PROTEJA

Preşedintele Românie, Klaus Iohannis, a promulgat, marţi, actul normativ privind aprobarea Ordonanța de Urgență nr. 50/2016 pentru modificarea Legii nr. 289/2002 referitoare la perdelele forestiere de protecţie.

OUG nr. 50/ 2016 pentru modificarea Legii privind perdelele forestiere de protecţie a fost adoptată, pe 31 mai, de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional, informează Administrația Prezidențială.

Acest act normativ prevede abrogarea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică în vederea realizării perdelelor, prevăzută de Legea nr.289/ 2002, urmând ca aceasta să se realizeze potrivit prevederilor Legii nr.255/ 2010. Motivaţia acestor modificări este că, în prezent, există două proceduri de expropriere şi toate exproprierile trebuie să se realizeze conform Legii 255/2010 pentru toate tipurile de perdele forestiere.

Proiectul prevede realizarea de perdele de protecţie a terenurilor agricole, în zonele secetoase ale ţării, precum şi perdele forestiere antierozionale în toate zonele României, pe terenuri aflate în diferite grade de degradare. Perdelele de protecţie se administrează prin ocoalele silvice de stat din structura Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva. Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi structurile teritoriale de specialitate ale acesteia organizează controlul asupra modului în care se aplică regimul silvic în perdelele de protecţie, mai stabileşte proiectul, scrie Agerpres.

Vezi și Noi dezvăluiri șocante despre Mihai Tudose! Încă o pată pe obrazul SRI

Dezvăluiri de proporții! Ce urmărește Dragnea prin numirea lui Mihai Tudose în funcția de premier

Informații incendiare! Unde lucrează soția lui Mihai Tudose, propunerea de premier a PSD? Contracte uriașe cu STATUL

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare