Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu afirmă că ”expresia preocupării americanilor de a păstra balanța puterii, victoria republicanilor în recentele alegeri e o lecție instructivă pentru noi, românii, care ne făurim acum instituțiile democratice”.
”S-a încheiat epopeea politico-mediatică a alegerii unui Speaker al Camerei Reprezentanților. Dincolo de bocirea Republicanilor, pentru că n-au unitatea de voință și acțiune a unui Partid Comunist, se conturează o realitate care-și va spune cuvîntul în politica americană din anii următori. Chiar dacă fragilă, majoritatea Republicană din Camera Reprezentanților va da bătăi de cap președintelui Joe Biden în efortul de a promova principalele puncte din Programul Democraților.
Prin aceasta s-a confirmat și în 2022 un adevăr de esență al politicii americane.
Într-un editorial din Evenimentul zilei, ediția de miercuri 16 noiembrie 1994, am comentat victoria Republicanilor la scrutinul din 8 noiembrie 1994 ca expresia grijii americanilor pentru balanța puterii. Îl reiau pe cristoiublog. ro de acum convins că el ar fi putut fi scris și după scrutinul din 2022.
Ajuns președinte prin moartea lui Roosevelt (12 aprilie 1945), Harry Truman ține să continue New-Deal-ul rooseveltian. El are însă și prerogative excepționale, smulse Congresului de către predecesorul său pe fondul crizei economice și al războiului. Sub acest semn, Truman prezintă în primul său Mesaj către Congres, din 6 septembrie 1945, Programul în 25 de puncte privind măsurile sociale în favoarea categoriilor defavorizate. Congresul, dominat de republicani după alegerile din 5 noiembrie 1946, i se opune, însă energic. Congresul respinge propunerile președintelui în privința subvențiilor pentru învățămînt, construcțiilor de locuințe, asigurărilor sociale, drepturilor acordate negrilor. Veto-ul prezidențial se dovedește neputincios la legile impuse de Congres, între care la loc de frunte se situează Legea Taft-Hardley, intrată în vigoare la 23 iulie 1947. Legea limitează drastic posibilitatea mișcărilor sindicale de protest. Potrivit ei o grevă nu poate fi declanșată fără aviz.
De-a lungul anilor 1946-1947 Truman uzitează de nenumărate ori, fără succes, de dreptul său de veto. Războiul continuă după alegerea sa ca președinte, în 2 noiembrie 1948. În Mesajul către Congres, președintele american își prezintă programul său îndrăzneț sub denumirea de Fair Deal, program menit a continua reformele social-economice promovate de Roosevelt. Congresul nu-l lasă însă să se desfășoare din plin. El nu acceptă nici abrogarea Legii Taft-Hardley, nici drepturile civice ale negrilor, nici proiectul de legislație vizînd asigurarea obligatorie în caz de boală.
Un alt caz răsunător de conflict cu Congresul e cel al lui John Kennedy. E un caz mai semnificativ decît cel al lui Truman, dat fiind că democratul Kennedy are în față un Congres dominat de democrați. Cu toate acestea, luîndu-și rolul în serios, Congresul îl hărțuie neîncetat. Ales președinte la 8 noiembrie 1960, Kennedy își prezintă, în discursul de intrare în funcție, din 20 ianuarie 1961, programul său vizînd cucerirea a ceea ce el numește „Noua frontieră”. După 8 ani de administrație republicană prudentă, strălucitorul Kennedy se angajează într-o luptă înverșunată pentru relansarea economiei, pentru ameliorarea vieții împotriva inegalităților sociale. El încearcă să impună legi împotriva segregației rasiale, ca și legi vizînd reducerea numărului de săraci ai Americii. Acest program ambițios, de om providențial, program pe care el îl prezintă poporului american de-a lungul celor patru dezbateri televizate dinaintea alegerilor, întîmpină însă rezistența Congresului. Congresul refuză să rediscute proiectul reformei fiscale, respinge proiectul de ajutor federal pentru instrucție, nu acceptă propunerea președintelui de suprimare a discriminării rasiale în locurile publice.
Președintele Clinton a venit și el cu un program extrem de ambițios, menit a regîndi societatea americană. La 8 noiembrie 1994 însă, republicanii obțin, prin scrutin, majoritatea în Congres. Prin victoria republicanilor, acest program va fi supus, așa cum s-a întîmplat cu programele lui Trumann și Kennedy, unei cenzuri a Congresului. Cum se explică această bătălie dintre Congres și președinte, ivită ori de cîte ori președintele lasă impresia unor ambiții de om providențial? Incontestabil, prin preocuparea obsedantă a americanilor de a păstra balanța puterii între președinte și Congres. Deși președinții de mare anvergură obțin la început entuziasmul opiniei publice, ulterior, aceeași opinie publică exercită presiuni pentru ca o altă forță a Americii – Congresul – să mai tempereze avînturile prezidențiale. Prin aceasta, SUA sînt scutite de pericolul unei dictaturi, fie a președintelui, fie a Congresului. Democrația americană se bazează pe această permanentă contracarare reciprocă a celor două puteri în stat. Aceasta explică măreția democrației în SUA.
Expresia preocupării americanilor de a păstra balanța puterii, victoria republicanilor în recentele alegeri e o lecție instructivă pentru noi, românii, care ne făurim acum instituțiile democratice.”, conform cristoiublog.ro.
