sursa foto:  stiripesurse.ro

Ion Cristoiu: ‘Mulți s-au lansat în politică deoarece în alte domenii eșuaseră sau nici măcar nu încercaseră’

Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu, afirmă că ”Nenorocirea postdecembrismului a stat în apariția și înflorirea profesiei de politician. Mulți s-au lansat în politică deoarece în alte domenii eșuaseră sau nici măcar nu încercaseră. De aici dispoziția de a face orice pentru a rămîne în funcții, altfel s-ar alege praful de condiția lor socială și materială”.

”Un oaspete încîntător la interviurile de pe cristoiuTv a fost Nausica Mircea. Am invitat-o la un dialog joia trecută, 19 noiembrie 2020, nu doar pentru că e candidată la Camera Deputaților din partea ProRomânia, în Vrancea, dar și pentru că e o debutantă în politică. Nausica Mircea e ceea ce se cheamă în România de azi o femeie de succes. Alintarea femeie de succes e deseori folosită de bărbați ca o compensație pentru o femeie urîtă. În cazul Nausica Mircea, ea corespunde pe deplin realității.

E vorba chiar de o femeie de succes.

Nausica Mircea e o creatoare de modă faimoasă în țară și peste hotare. Cum domeniul modei nu intră nici măcar în raza privirii mele intelectuale periferice, despre ea ca o celebritate am aflat, în pregătirea emisiunii, citind site-urile de modă și nu numai.

A primit pînă acum pentru activitatea sa nu mai puțin de douăsprezece premii interne și internaționale. A fost desemnată în 2015 designerul anului în România. Pentru mine, care văd în interviul luat unei personalități un excelent prilej de a mă iniția într-un anume domeniu al vieții, dialogul de joi mi-a dat posibilitatea să aflu multe lucruri pline de învățăminte despre acest domeniu.

Pentru a înțelege mai bine relația dintre creație și comerț din domeniul modei am comparat o colecție cu o serie de romane semnate de un autor de succes. Zadarnic are el talent, dacă n-are și piață de desfacere. În România piețele de desfacere pentru colecțiile românești de modă sînt limitate. Fabricile noastre de confecții preferă să lucreze pentru comenzi venite de afară.

Un amănunt pitoresc aflat din emisiune a fost acela că moda masculină se efeminizează. Contrariul nu e valabil. Moda feminină nu se masculinizează. În timp ce tot mai mulți bărbați se dau în vînt după fuste (să le poarte, nu să le vîneze!) și se sulemenesc asemenea unor cocote, femeile preferă să rămînă femei.

Nausica Mircea e și director de producție (din 1999) la firma S.C. Certimpex SRL din Focșani. În această ipostază, interlocutoarea mi-a oferit multe amănunte interesante despre domeniul – celebru în Vrancea – al confecțiilor. Ca și în alte domenii, aici se simte din greu lipsa forței de muncă bine calificate. Absolvenții Liceului de Industrie ușoară refuză să se angajeze la Confecții.

Poate și pentru că salariile sînt mici. Asemenea altor firme, Certimpex s-a adaptat Pandemiei. A produs și măști. Sute de mii de măști. Pentru piața internă? Nici vorbă. Pentru străinătate. Pentru Piața internă fabrica n-a primit aprobare. Guvernul Ludovic Orban a preferat să importe. Nu de alta, dar importul aduce comisioane babane. Iar comisioanele se împart cu cine trebuie.

Cel mai interesant amănunt dezvăluit de Nausica Mircea a fost că producția internă de confecții a fost lovită grav de Pandemie. Nu pentru că lockdownul a redus producția, ci pentru că restricțiile au făcut ca oamenii să nu mai cumpere îmbrăcăminte. Ce dracu să faci cu o haină sau cu o rochie nouă? Unii nu se mai duc la serviciu. Alții nu mai merg la restaurant, la teatru, chiar la plimbare.

Am fost atent la această dezvăluire.

De mai mult timp atrag atenția asupra prăbușirii treptate, dar inexorabile, a clasei de mijloc în România. Închiderea restaurantelor lovește nu numai pe proprietarii restaurantului, dar și pe cei care-l aprovizionau. Pe cel ce aducea vinul. Pe cel ce aducea carnea. Restaurantele, hotelurile, pensiunile fac parte dintr-o uriașă rețea pe orizontală.

Pînă și firmele de taxi sînt lovite. Pe măsură ce măsurile de restricție se extind și se adîncesc, firmele mici și mijlocii din domeniul consumului sînt grav afectate. Din martie 2020, Guvernul Orban a sporit urieșește deficitul bugetar prin împrumutarea a miliarde de euro. Din acești bani doar o parte infimă a mers în sprijinirea firmelor mici și mijlocii lovite de Pandemie.

Unde s-au dus miliardele de euro împrumutate?

  1. În cheltuielile nesăbuite, făcute cu ochii închiși în domeniul de Sănătate, sub pretextul că ar fi cinic să întrebi de ce nu s-a gîndit cineva și la cheltuiri chibzuite.
  2. În importuri de măști, ventilatoare, de instrumente sanitare fără alt scop decît îmbogățirea fabuloasă a camarilei guvernamentale și a camarilei prezidențiale. Pe lîngă îmbogățiții de război și îmbogățiți de Revoluție au apărut și Îmbogățiții de Pandemie.
  3.  În cumpărarea de armament inutil, nu de puține ori second hand, prin care Klaus Iohannis și-a cumpărat dreptul de a-și face de cap ca Președinte Faraon fără să fie tras de mînecă.

Experiența anilor interbelici ne arată că sărăcirea clasei de mijloc poate avea consecințe social-politice de o rară gravitate. Ca și înainte de ascensiunea fascismului în interbelic, în 2020, un proprietar de mică sau mijlocie întreprindere – mic-burghez, cum i-ar spune Lenin – dacă sărăcește peste noapte, e mult mai furios social decît săracul propriu-zis. Mica afacere i-a adus proprietarului o creștere a nivelului de trai. Și deodată el coboară la nivelul săracului.

Un om obișnuit cu un anume standard de viață primește sărăcirea ca un dezastru de destin. De aici pînă la fascinația față de partidele de extremă dreaptă nu mai e mult.

Nausica Mircea are 46 de ani. A lucrat în domeniul privat din 1999. Timp de 21 de ani a stat departe de politică. Sînt și situații în care oamenii de succes din privat intră în politică doar pe perioada campaniei electorale. Dacă nu ajung în Parlament se întorc în domeniul care i-a afirmat.

Nausica Mircea a ținut să mă convingă că indiferent de scorul obținut la parlamentare ea va rămîne în politică. Putem vorbi – pînă la proba contrarie – de un om venit în politică după 21 de ani de activitate în domenii străine de politică. Nu e singurul caz petrecut cu prilejul acestor parlamentare. Și PSD, de exemplu, s-a preocupat de atragerea în politică a unor persoane care și-au văzut de-ale lor pînă acum în spațiul privat. De USRPLUS, nu mai vorbesc. Aproape toți candidații Alianței sînt nou veniți în politică.
E un fenomen care ar trebui sprijinit de întreaga presă.

Cel venit din privat aduce în politică și prin asta în administrarea domeniului public managementul inteligent. Printre alte lucruri, acest management înseamnă și grija de a nu cheltui inutil. Ca să nu mai spun că nou veniții din domeniul privat sînt oameni deja pricopsiți. Nenorocirea postdecembrismului a stat în apariția și înflorirea profesiei de politician.

Mulți s-au lansat în politică deoarece în alte domenii eșuaseră sau nici măcar nu încercaseră. De aici dispoziția de a face orice pentru a rămîne în funcții, altfel s-ar alege praful de condiția lor socială și materială. Cei veniți din privat intră în politică lipsiți de acest sindrom al lăcomiei. De aici posibilitatea ca ei să aducă în politică doar dorința de a face politică sub semnul unei provocări de destin. Dacă au reușit într-un domeniu de ce n-ar reuși și în acesta, nou pentru ei, al politicii?”, conform cristoiublog.ro.

Citește și: 

Vești pentru pensionari! Cine sunt cei care vor avea de pierdut în urma recalculării

Toți cei care folosesc acte false pentru a obține acest tip de indemnizație riscă să ajungă după gratii

Mare atenție la cumpărăturile online de sărbători! Tot ce trebuie să știți pentru a evita escroci

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare