sursa foto:  cancan.ro

Ion Cristoiu: ‘Uciderea ursului Arthur de un vânător de trofee nu e altceva decât rezultatul acțiunii unui grup de crimă organizată’

Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu afirmă că ”Decizia ministrului ne confirmă că întreaga afacere a extragerii – de la plângerea țăranului agresat de ursoaică, până la aprobarea dată de Ministerul Mediului – a fost o încercare de a acoperi cu hârtii satisfacerea unui vânător de trofee”.

 

”Afacerea Ursul Arthur: Afacere de corupție sau afacere de stat?”

”De ce-mi place publicistica lui Caragiale, ba mai mult, o am ca model pentru activitatea mea de Istoric al clipei?
Pentru că publicistica lui I.L. Caragiale nu bate niciodată cîmpii aventurîndu-se dincolo de hotarele, precis delimitate, ale faptelor.
Mai mult, Caragiale scriitorul a avut oroare de deraierea de la subiect.

Năravul abaterii de la fapte pentru a o lua pe islazul vorbelor de prisos definește presa noastră. Nu numai cea din vremea lui Caragiale, dar și cea din vremea numită postdecembrism. Un exemplu strălucit de luat razna prin depărtarea atît de mare de fapte, încît acestea sînt uitate pe parcursul textului scris sau rostit e dat de abordarea de către presă a Scandalului numit Uciderea Ursului Arthur de către prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, vînătorul bolnav de trofee.

S-a scris și s-a vorbit despre dreptul urșilor de a nu fi atinși nici cu o floare dar și despre dreptul oamenilor de a nu fi fugăriți de urși; despre străinii care ne iau nu doar pămînturile, dar și iată urșii noștri cei mai mari din Europa; despre deosebirea dintre un urs și o ursoaică.

Despre acest caz m-am pronunțat în trei ediții de emisiuni Tv (Marius Tucă Show, două ediții și România9, o ediție) cît și în două jurnale video.
Nu mai reiau aici zicerile mele pe parcursul intervențiilor video. Așa cum telespectatorii își vor fi dat seama, sînt cu precădere interesat de a pune întrebări și de a găsi răspunsurile la întrebări și nu de a lansa ipoteze și cu atît mai puțin acuzații. La fel am procedat ori de cîte ori, în postdecembrism, m-am întîlnit cu evenimente pline de ciudățenii, cele mai multe avîndu-și cauza în scenarii bine regizate. În eseul 22 decembrie 1989 – o după-amiază cu prea multe întrebări din Expres, 23 februarie 1990, invocat și de Cornel Nistorescu la România9 de miercuri seara, unde grație lui Ionuț Cristache am fost împreună într-un studio Tv după decenii, n-am zis o clipă c-a fost Lovitură de stat. Am pus doar mai multe întrebări stîrnite de multe ciudățenii din după-amiaza lui 22 decembrie 1989. Răspunsurile implicate în unele întrebări, deslușite mai tîrziu, au schițat ipoteza Loviturii de stat.

Ca și în cazul Evenimentelor din decembrie 1989, ca și în cazul Mineriadelor, ca și în cazul 10 august 2018, m-am preocupat în cazul Ursului să stabilesc faptele și să văd documentele.
N-a fost și nu e ușor să stabilești faptele într-un asemenea caz.
Mai întîi pentru că autoritățile, dînd curs secretomaniei tipice regimului Iohannis, au avut drept principală grijă ascunderea documentelor și informațiilor. Ar fi fost normal ca din prima clipă ministerul Mediului să posteze pe internet ceea ce am numi Dosarul extragerii Ursului. Ar fi fost normal ca premierul să dea explicații asupra cazului, știut fiind că el trebuie să fie cel mai informat demnitar în asemenea situații și nu să ne ia peste picior zicînd că ursul n-a fost cel mai mare. E drept că nici presa nu l-a deranjat cu întrebări, ocupată cum era să publiciteze clipul video în care premierul în flagrant delict de cufureală romantică s-a filmat pe malul mării în decor de pescăruși.

Apoi, pentru că așa cum spuneam mai sus, presa noastră suferă de sindromul depărtării de fapte de dragul trăncănelilor cațavenciene. În cazul Ursului, presa trebuia să rămînă strict în hotarele întrebărilor firești ale căror răspunsuri să devină apoi temelia pe care să se ridice generalizările. Una dintre întrebări și-a găsit răspunsul chiar în decizia anunțată joi seara de ministrul Mediului. Pentru realizarea extragerilor (cum se spune sub semnul political correctness uciderii unui animal sălbatic agresiv) va fi interzisă convocarea străinilor.

Întrebarea căreia i s-a dat răspunsul e următoarea:
Dacă s-a impus eliminarea unei ursoaice agresive din Ojdula de ce n-au făcut operațiunea asta sanitară cei de la AVPS Ojdula, înzestrați cu puști, fără a apela la ajutorul ditamai prințului?

Decizia ministrului ne confirmă că întreaga afacere a extragerii – de la plîngerea țăranului agresat de ursoaică, pînă la aprobarea dată de Ministerul Mediului – a fost o încercare de a acoperi cu hîrtii satisfacerea unui vînător de trofee.

În loc să caute răspunsurile la întrebări, presa a bătut cîmpii cu grație dacă urșii pot fi sau nu împușcați, dacă străinul era bogat sau sărac, dacă ursul era cel mai mare sau cel mai mic. Abaterea de la subiect a dat posibilitatea unei contraofensive din partea asociațiilor de vînători pentru contracararea scandalului prin reafirmarea pericolului întruchipat de animalele sălbatice pe care ei, vînătorii, ar trebui să le secere cu mitraliera.

În scandalul Ursului Arthur nu e vorba însă nici de dreptul urșilor de a agresa oameni și nici de dreptul oamenilor de a-i împușca.
E vorba pur și simplu de o afacere ticăloasa prin care un bolnav de trofee din străinătate a putut vîna ce-a vrut mușchii lui într-o Românie care nu mai e demult un stat.

Așa cum ne arată deja documentele, uciderea Ursului Arthur de un vînător de trofee nu e altceva decît rezultatul acțiunii unui grup de crimă organizată. Prințul ahtiat de trofee nu putea să ucidă un urs pentru a se putea făli în lumea sa cu postura de mare vînător dacă nu intrau în joc instituții ale regimului Iohannis, care au asigurat prințului condițiile depline pentru încălcarea Legii.
De la venirea la Ojdula la punct fix, pînă la obținerea hîrtiilor menite a acoperi ilegalitatea.

Această rețea de crimă organizată poate avea două resorturi:

  1. a) banii, și atunci avem de-a face cu un caz de corupție.
  2. b) interesul de stat, la cel mai înalt nivel, dat de regula Îmi dai – îți dau, folosită fie între Iohannis și familia Prințului, fie între unul dintre serviciile noastre secrete și Prinț.

S-a anunțat deschiderea unui dosar penal in rem de Parchetul de la Covasna pentru braconaj.
E un categoric mijloc de a măslui ancheta.

Implicările în acest Scandal depășesc cu mult simplul caz de braconaj.
Presupuse a fi din partea multor instituții ale statului, implicările cer preluarea dosarului de către DIICOT.
Ele presupun însă și o veghe a presei cu adevărat independente pentru ca românii să afle adevărul despre unul dintre cele mai penibile din Istoria postdecembristă”, a scris Ion Cristoiu pe blogul său

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare