KOVESI IOHANNIS

sursa foto:  informatiazilei.ro

Kovesi, făcută knock out! Ce plan de PR va aplica pentru a-și salva imaginea

Departamentul Național Anticorupție, condus de procurorul-vedetă Laura Codruța Kovesi, anunță cu o lejeritate bulversantă că unul dintre cele mai importante dosare pe care le avea în instrumentare a fost clasat și nu oricum ci din motive de prescripție. Adică de incompetență premeditată.  Mai exact dosarul Microsoft, cel în care statul român a fost prejudiciat cu câteva sute de milioane de euro, a fost ținut la sertar până când inclulpații nu mai puteau fi puși sub acuzare pentru că a trecut prea mult timp de la comiterea faptelor.

Urmează imediat și anunțul Laurei Codruța Kovesi care spune că a sesizat Inspecția Judiciară pentru că rivala ei, procurorul Mihaela Iorga Moraru, dată între timp afară din DNA, nu și-ar fi făcut treaba la timp. Într-un sincron impresionant, jurnalista pe care unii o asociază ca fiind a SRI și DNA, Ioana Ene Dogioiu, postează un mesaj pe facebook în care explică într-o manieră ușor jenantă că de fapt Iorga Moraru este de vină pentru eșecul răsunator al DNA, condus de șefa Kovesi. Iorga Moraru, prietena lui Daniel Moraru, cel rău, fostul șef al DNA, ne spune doamna Dogioiu, care nu uită să adauge și că de fapt un alt domn procuror Nistor a acoperit erorile rivalei lui Kovesi, nu Kovesi. Ea este fără de prihană. Despre Nistor nu ni se dau detalii, dar el este de vină clar.

Ne oprim puțin din citit ca să râdem, apoi devenim înapoi serioși pentru că totuși cele câteva sute de milioane de euro le achită poporul român, cel care le plătește cu mulți bani și pe doamna Kovesi și pe doamna Iorga Moraru. Salariile procurorilor DNA sunt de peste 13.000 de lei pe lună plus multe alte beneficii și indemnizații suplimentare.

Deci șefa instituției habar nu avea ce face o subalternă a ei într-un dosar de interes național cu implicații internaționale, în care zeci de nume cu mare greutate erau implicate? În acest context, domnul ministru al Justiției, Tudorel Toader are toate motivele să o demită pentru că înseamnă că Laura Codruța Kovesi recunoaște că este depășită de evenimente și că DNA are nevoie de un suflu nou, apolitic dacă se poate, dar probabil că cerem prea mult.

Ținând cont de numele grele implicate în dosar și de scheleții din dulapul unei părți din mass media, eșecul premeditat din dosarul Microsoft va fi tratat mult mai lejer decât s-ar impune. Dar inevitabil, prejudiciile de imagine ale Laurei Codruța Kovesi se vor resimți puternic oricum.

Ce strategie este concepută în laboaratoarele de PR ale echipei Kovesi?

Ei bine, ca prim plan a fost cel lansat de Ioana Ene Dogioiu, cel în care am fost cu toții umiliți și luați de proști. Astfel de explicații pot prinde doar la „orbi” sau „fanatici”. Iorga Moraru este e vină, Kovesi este albă precum spuma laptelui. N-a știut. Lamentabil!

Cea de-a doua strategie este mutarea discuției spre un alt scandal, politic, guvernamental. Chiar acum se aruncă fitile prin guvern, poate, poate se aprind. Vom afla de la Hotnews detalii probabil.

Cea de-a treia variantă este minimalizarea subiectului și scoaterea lui rapidă de pe agenda publică prin acordarea unor explicații tehnice ambigue. S-ar putea încerca și victimizarea Laurei Codruța Kovesi, invocându-se motive personale de ordin emoțional, care să sensibilizeze opinia publică. Și cum sunt nume grele și de stânga și de dreapta implicate, zgomotul Microsoft nu va fi chiar asurzitor.

Oricare din aceste strategii vor fi aplicate, prejudiciile de imagine vor exista oricum și este o pată enormă pe tot ceea ce reprezintă Justiția. O confirmare că nu funcționează și că acesta este motivul pentru care România stă pe loc.

Urmează să aflăm curând probabil că și dosarul EADS s-a evaporat. Este vorba despre acel EADS care habar nu avea de securizarea granitelor, dar care a primit contractul romanesc. Iar acolo paguba este de doar un MILIARD de euro.

Ce se întâmplă când un medic greșește? Este pus la zid pentru mal praxis, nu?  Câte rechizitorii au scăpat în presă procurorii despre medicii șpăgari, acei medici care salvează vieți și care au cele mai mici salarii din Europa? Multe, suficient de multe încât să strice reputația întregii profesii. Câte dosare zac în nelucrare pentru că persoanele implicate nu sunt interesante la acest moment? Poate vom afla cândva, dar probabil numărul este impresionant.

În acest context, ce măsuri se vor lua împotriva doamnei procuror Iorga Moraru și a șefa ei Laura Codruța Kovesi  care au ratat împreună un dosar de importanță națională pentru că…s-au prescris faptele? Adică pentru această rușine absolut uluitoare? Niciuna probabil. Nota de plată o achită încă o dată poporul român. Asta dacă vă întrebați unde se duc banii din taxele și impozitele pe care le plătiți la zi.

Vezi și Mii de salariați vor fi în culmea fericirii: Cine va beneficia de decontarea asistenţei medicale şi la clinici private

Luptă strânsă pe Simona Halep: Ce firme uriașe se bat pentru campioană și ce sume oferă

O bancă importantă din România se REINVENTEAZĂ: DISPAR ghișeele! Ce se va întâmpla cu angajații

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare