Legea pensiilor se află la votul final din Parlament. Proiectul de lege al Guvernului, care a suferit mai multe modificări, atât la Senat, cât şi în comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, va fi supus votului în plenul Camerei Deputaţilor.
Şedinţa de plen va fi una cu scandal, în condiţiile în care Opoziţia a anunţat deja că va boicota toate şedinţele conduse de Florin Iordache sau Eugen Nicolicea, vicepreşedinţii de la PSD cărora li s-a cerut schimbarea din funcţie.
Aceeaşi soartă o va avea şedinţa de plen şi dacă va fi prezidată de Liviu Dragnea. A fost depusă o solicitare de revocare de către opoziție. PSD nu a suspus la vot această solicitare, precizând că nu este regulamentară
Care sunt principalele modificări aduse legii:
„Orice persoană care a realizat stagiul minim de cotizare de până la 15 ani, dar nu mai puţin de 10 ani se poate asigura în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare socială. În sistemul public de pensii se poate încheia contract de asigurare socială şi pentru perioade de timp de maximum 5 ani anteriori lunii încheierii contractului, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare în sistemul public de pensii”, prevede articolul adoptat.
Încadrarea persoanelor cu grad de handicap grav în categoria celor care pot ieşi la pensie după un stagiu de cotizare mai mic, şi anume de 11,8 ani. În textul iniţiat de Guvern şi adoptat de Senat, doar nevăzătorii erau incluşi în această categorie.
Membrii comisiei au eliminat mai multe amendamente, printre care şi cel depus de Liviu Dragnea, care viza introducerea în stagiului de cotizare a perioadei în care au fost urmate cursurile unei şcoli profesionale
Singurele forme de învăţământ asimilate vechimii în muncă sunt cursurile de zi sau cu frecvenţă ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, ori a unui ciclu de studii universitare, cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licenţă, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz.
Deputaţii din comisie au stabilit şi reducerea stagiului minim de cotizare şi în cazul femeilor care au copii adoptaţi. Astfel, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare şi care au născut 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază la cerere de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare. „Reducerea vârstei de pensionare se aplică şi în cazul în care numărul copiilor cuprinde şi copii adoptaţi şi crescuţi pe o perioadă de cel puţin 13 ani”, au decis deputaţii.
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a aprobat şi ca locuitorii din zonele industriale cu poluare remanentă, într-o rază de 4 km în jurul sitului contaminat, să poată beneficia, la cerere, de reducerea vârstei de pensionare cu până la 2 ani, dacă au locuit şi lucrat 35 de ani în aceste zone.
PNL: „Este o lege proastă şi neconstituţională. Sunt mai multe articole neconstituţionale!” Deputatul liberal Dan Vîlceanu spune că forma proiectului legii pensiilor, adoptată în Comisia pentru muncă, este „proastă şi neconstituţională”, subliniind că va propune conducerii PNL atacarea la Curtea Constituţională a acestei legi.
„Noi am votat împotriva acestui proiect de lege pentru că este o lege proastă şi neconstituţională. Sunt mai multe articole neconstituţionale. Vă aduc doar câteva chestiuni: discriminare între persoane cu dizabilităţi (…) – să legi pensia de invaliditate de stagiul minim de cotizare, de parcă poţi rămâne invalid atunci când tu îţi programezi. Nu îţi programezi să rămâi invalid după 15 ani de cotizare. Este o mare tâmpenie, o mare aberaţie. Am solicitat să se aplice legea în vigoare, punctul de pensie să crească, cum prevede legea, de la 1 ianuarie, dacă Guvernul vrea să îl majoreze – foarte bine, este un plus pentru pensionari. Au respins acest amendament, au respins practic sau au tăiat drepturile pensionarilor de a li se majora de la 1 ianuarie. Sunt atâtea şi atâtea situaţii”, a afirmat marţi Vîlceanu, la Parlament, informează libertatea.ro
Vezi și
EXCLUSIV Prima reacție a lui Traian Berbeceanu, după ce mașina i-a fost făcută praf în accidentul de azi
ANAF dă alarma! Sunt vizați toți românii – 15 decembrie e termenul-limită
De-abia acum a ieșit la iveală! Cine a ordonat de urgență arestarea Elenei Udrea și a Alinei Bica
Legea pensiilor se află la votul final! Care sunt principalele modificări
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

21 febSocial
Harta României va cunoaște schimbări importante după ultimele declarații făcute la nivel înalt

21 febActual
Noua poreclă a lui Călin Georgescu. Omul de radio de la Digi care-l susține pe președintele Nicușor Dan nu s-a abținut

21 febActual
Ion Țiriac Jr. și Sorana Cîrstea s-au despărțit, iar miliardarul a confirmat zvonurile

21 febEntertainment
Mașina de bani a lui Stere Halep, tatăl Simonei. Ce afacere îi ocupă tot timpul omului de business din Constanța

21 febActual
Nu clădirile sunt problema la un mare cutremur. O altă calamitate ar putea urma după seism, iar niciun oraș nu ar fi pe deplin pregătit

21 febActual
Nepotul lui Piedone e plin de bani și e angajat la Primăria Sectorului 5. Funcția pe care o ocupă îi asigură un salariu mare

21 febExterne
Riposta Ucrainei a surprins Rusia. Atac asupra unei fabrici importante, la peste 1.300 de kilometri de graniță

21 febPolitica
Plusurile lui Ilie Bolojan. Amicul din coaliție l-a descris pe premierul României în doar câteva cuvinte

21 febActual
Când se opresc ninsorile în România. Anunțul ANM despre vremea hibernală din țară

21 febActual



